FacebookTwitterLinkedIn

Ascendia, companie românească specializată în infrastructură digitală pentru educație și instituții publice, a încheiat primul trimestru din 2026 cu o cifră de afaceri de 15,7 milioane de lei, de peste trei ori mai mare față de perioada similară din 2025, și un profit net de 7,5 milioane de lei, cu o marjă netă de aproape 48%.

Veniturile din exploatare au crescut cu 222% față de T1 2025, în timp ce cheltuielile de exploatare s-au menținut la 42% din venituri, ceea ce a permis o marjă operațională de 57,6%. „Construim Ascendia ca o companie europeană de infrastructură pentru învățare, cu economia necesară pentru a susține această ambiție”, a declarat Cosmin Mălureanu, CEO și cofondator al Ascendia.

Pe parcursul trimestrului, compania a înregistrat mai multe momente relevante: lansarea LIVRESQ Companion, un asistent pedagogic AI dezvoltat cu sprijinul Google, cu primul contract pentru peste 10.000 de profesori din 800 de școli; acceptarea LIVRESQ în Google for Startups Scale Tier; și selecția în acceleratorul AI for GovTech al Google, destinat soluțiilor pentru sectorul public și educație.

Ascendia este listată la BVB din 2016, fiind prima companie de e-learning de pe piața de capital din România, și face parte din grupul de experți pentru Conținut Educațional Digital al Comisiei Europene.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.