FacebookTwitterLinkedIn

Donald Trump a declarat că summitul de la Beijing cu liderul chinez Xi Jinping a fost „extrem de pozitiv”, în cadrul vizitei de stat desfășurate pe durata a trei zile, prima a unui președinte american în China în ultimii nouă ani.

În timpul unui dineu oficial organizat la Marea Sală a Poporului, Trump i-a adresat lui Xi o invitație de a vizita Casa Albă pe 24 septembrie, împreună cu prima-doamnă Peng Liyuan, scrie AFP.  Liderul american a afirmat că discuțiile dintre delegațiile celor două țări au fost „productive” și a subliniat caracterul „special” al relațiilor bilaterale.

Trump a ridicat un toast în onoarea legăturilor dintre Statele Unite și China, afirmând că acestea au „multe în comun”, precum munca, curajul și realizările popoarelor celor două state. El a descris întâlnirea ca fiind „o perioadă extraordinară” și a mulțumit pentru primirea „magnifică” oferită de partea chineză.

La rândul său, Xi Jinping a transmis că obiectivele de dezvoltare ale Chinei și viziunea lui Trump privind „Make America Great Again” pot „merge mână în mână”, susținându-se reciproc și contribuind la bunăstarea globală. Liderul chinez a subliniat ideea cooperării și a beneficiilor reciproce între cele două mari puteri.

Summitul este privit ca un moment important în relațiile SUA–China, într-un context global marcat de tensiuni comerciale și geopolitice.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.