Grupul International Airlines Group (IAG), proprietarul companiei British Airways, avertizează că profiturile anuale vor fi afectate de creșterea puternică a costurilor cu combustibilul, generate de conflictul din Iran, care a adăugat aproximativ 1,7 miliarde de lire la factura de kerosen.
Directorul general Luis Gallego a declarat că, în ciuda presiunilor asupra prețurilor, nu se așteaptă „nicio întrerupere a zborurilor în această vară” din cauza lipsei de combustibil. Totuși, compania admite că scumpirea petrolului afectează semnificativ operațiunile.
Conflictul din Orientul Mijlociu continuă să perturbe fluxurile de țiței din regiune, iar prețul petrolului Brent a depășit recent pragul de 100 de dolari pe baril, atingând anterior chiar 126 de dolari, citim în Daily Mail.
Datele companiei de analiză aeronautică Cirium arată că aproximativ 13.000 de zboruri planificate pentru luna mai au fost deja anulate, pe fondul incertitudinilor din industrie.
IAG estimează că va recupera aproximativ 60% din costurile suplimentare prin măsuri de ajustare a veniturilor și optimizare a cheltuielilor, însă a confirmat că profitul va fi mai mic decât anticipa la începutul anului.
În primul trimestru, compania a raportat totuși o creștere de 77% a profitului înainte de taxe, până la 365 de milioane de lire sterline, însă a avertizat că impactul conflictului va fi mult mai puternic în a doua parte a anului.
IAG a redus și planurile de extindere a capacității, estimând o creștere mai mică decât cea de 3% prognozată anterior.
Regiunea Golfului reprezenta aproximativ 3% din capacitatea IAG înainte de conflict, cu rute afectate către Emiratele Arabe Unite, Qatar, Arabia Saudită, Bahrain, Israel, Iordania și Cipru.
Pentru a compensa, compania a redistribuit aeronavele pe rute cu cerere ridicată din Asia și așteaptă o schimbare a preferințelor către destinații alternative precum Caraibe sau Sri Lanka.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.