FacebookTwitterLinkedIn

Interesul românilor pentru vacanțe exotice crește, iar tendința dominantă pentru 2026 este planificarea și rezervarea din timp a concediilor, în special pentru croaziere.

Turiștii din România aleg destinații precum Caraibe, Asia, Insulele Canare sau Marea Mediterană și preferă pachete complete care oferă predictibilitate și costuri controlate, potrivit companiei Costa Cruises.

Cererea este concentrată în special în lunile de iarnă, între noiembrie și martie, când turiștii caută alternative la sezonul rece din Europa. Achiziționate în avans, vacanțele pot fi cu până la 30% mai ieftine, în timp ce tarifele pentru croaziere pornesc de la aproximativ 259 de euro de persoană pentru Asia și de la circa 469 de euro pentru Caraibe și pot depăși 2.000 de euro în funcție de durată și servicii.

Comparativ cu anii trecuți, când destinațiile din Orientul Mijlociu dominau preferințele, românii își diversifică opțiunile și aleg itinerarii care combină mai multe experiențe într-o singură călătorie. Croazierele devin astfel o opțiune tot mai populară, oferind acces la mai multe destinații fără stresul logistic al organizării individuale.

„După performanța solidă a itinerariilor din sezonul de iarnă 2026, Costa Cruises se adaptează proactiv la contextul internațional actual și a confirmat deja deciziile strategice pentru iarna 2027. Prin decizia luată în urmă cu câteva săptămâni de a poziționa Costa Smeralda în Insulele Canare, introducem un produs de iarnă care combină peisaje naturale spectaculoase cu experiențe imersive pe mare, continuând în același timp să investim în Marea Mediterană, o destinație care în sezonul rece își dezvăluie latura cea mai autentică”, declară Mirco Vassallo, International Region Director, Costa Cruises.

Compania a lansat o campanie promoțională – „Costa Free Drinks” – valabilă până la finalul lunii mai, pentru peste 600 de croaziere programate în 2026–2027. Prețurile pentru un pachet de 7 nopți pornesc de la 549 de euro de persoană, cu posibilitatea rezervării printr-un avans de100 de euro.

Destinațiile preferate

În topul preferințelor turiștilot români se află: Caraibe – destinația vedetă pentru sezonul rece, cu itinerarii de 7 zile și experiențe precum observarea cerului în zone fără poluare luminoasă; Insulele Canare – tot mai populare datorită combinației dintre climat, accesibilitate și diversitate; Asia – în special Japonia, Coreea de Sud și Hong Kong, pentru experiențe culturale complexe; Marea Mediterană – apreciată pentru climatul blând și patrimoniul cultural, chiar și iarna

Pentru Caraibe, turiștii pot opta pentru croaziere la bordul navelor Costa Favolosa sau Costa Fascinosa, cu itinerarii care includ mai multe insule și pachete complete, inclusiv zboruri. În Asia, compania propune croaziere de 11 zile în Japonia, cu escale în orașe precum Tokyo, Kyoto sau Nagasaki.

Un trend emergent este interesul pentru croaziere extinse sau chiar în jurul lumii. Pentru 2026, Costa Cruises propune itinerarii de 66 și 139 de zile, care acoperă mai multe continente, de la Asia și Oceania până la America și Africa, cu prețuri care pornesc de la aproximativ 5.699 de euro de persoană.

România, piață strategică pentru Costa Cruises

România devine o piață tot mai importantă pentru companie. Turiștii români reprezintă aproximativ 25% din totalul pasagerilor din Europa Centrală și de Est, iar vânzările au crescut cu peste 70% față de 2023. Pentru 2025, piața locală a înregistrat o creștere de două cifre, consolidându-și poziția în regiune.

În prezent, România este a doua cea mai mare piață din Europa Centrală și de Est pentru Costa Cruises și a șasea la nivelul Uniunii Europene, cu o creștere anuală estimată între 5% și 10%.

Profilul turistului

Spre deosebire de turistul clasic de city-break, românii care aleg croaziere exotice sunt în general cupluri, familii sau grupuri de prieteni care caută experiențe complete: relaxare, explorare și confort, într-un singur pachet. Planificarea în avans le oferă nu doar prețuri mai bune, ci și flexibilitate în gestionarea bugetului.

Cu o flotă de 9 nave și peste 200 de destinații la nivel global, Costa Cruises continuă să își extindă oferta pentru a răspunde cererii în creștere, mizând pe vacanțe integrate și experiențe premium, adaptate noilor preferințe ale turiștilor.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.