FacebookTwitterLinkedIn

Românii care lucrează legal în alte state ale Uniunii Europene și își pierd locul de muncă ar putea primi indemnizația de șomaj direct din țara în care au contribuit, indiferent dacă se întorc sau se mută ulterior în alt stat membru.

Măsura face parte dintr-o reformă amplă a regulilor europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială, după zece ani de negocieri la nivelul UE.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a anunțat modificările aduse Regulamentului European 883/2004, subliniind că schimbările vizează creșterea protecției sociale pentru lucrătorii mobili din spațiul comunitar.

„Victorie pentru milioanele de români care muncesc în străinătate. În Uniunea Europeană, mobilitatea pe piaţa muncii este un drept. Iar românii sunt printre cei mai mobili lucrători europeni. După 10 ani de negocieri pentru modificarea Regulamentului European 883/2004 – legislaţia europeană care stabileşte norme comune pentru coordonarea sistemelor de securitate social – am reuşit să schimbăm regulile astfel încât cei care muncesc în străinătate să aibă mai multă siguranţă socială”, a declarat oficialul european.

Una dintre cele mai importante schimbări vizează indemnizația de șomaj, care va fi plătită de statul în care persoana a lucrat și a contribuit, nu de statul de reședință. În plus, beneficiul ar putea fi menținut până la șase luni în cazul în care persoana își caută un loc de muncă într-un alt stat UE.

Reforma mai introduce reguli mai clare pentru alocațiile familiale, sprijinul pentru îngrijire pe termen lung și reglementări mai stricte pentru lucrătorii detașați. Angajatorii vor fi obligați să notifice autoritățile înainte de trimiterea angajaților în alt stat membru, iar schimbul de informații între instituțiile naționale va fi digitalizat pentru reducerea birocrației.

Măsurile sunt gândite să reducă riscurile de fraudă și să asigure o aplicare mai uniformă a drepturilor sociale în întreaga Uniune Europeană.

Deși acordul a fost finalizat la nivel european, aplicarea sa depinde de pașii legislativi următori și de implementarea în statele membre. Cele mai importante prevederi, inclusiv cele privind șomajul, ar urma să intre în vigoare cel mai devreme în anul 2028.