Mondelez International a anunțat rezultatele de sustenabilitate pentru 2025, raportând progrese semnificative: aproximativ 75% din obiectivul privind utilizarea plasticului reciclat până în 2030 a fost atins, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră a ajuns la circa 60% din ținta stabilită pentru 2030, iar aproape 100% din cacao provine din programul Cocoa Life.
În 2025, Mondelez International a extins programul de aprovizionare sustenabilă cu cacao „Cocoa Life”, ajungând la aproximativ 100% acoperire a necesarului de cacao pentru brandurile de ciocolată, colaborând cu peste 257.000 de fermieri.
Inițiativa vizează refacerea și conservarea pădurilor, precum și dezvoltarea unui lanț de aprovizionare cu cacao cu impact redus asupra mediului. Compania utilizează flexibilitate geografică, agricultură la scară largă și parteneriate cu start-upuri din tehnologie alimentară pentru dezvoltarea de ingrediente alternative, inclusiv cacao cultivată în laborator. Sunt incluse, de asemenea, investiții în prognoza recoltelor și actualizarea programelor destinate micilor fermieri.
În zona economiei circulare, Mondelez International reduce impactul asupra mediului prin inițiative globale și locale. Întreaga cantitate de cacao pentru ciocolată provine din programul Cocoa Life, contribuind la obiectivul de reducere cu 35% a emisiilor de CO₂ pe lanțul de aprovizionare până în 2030 (față de 2018). Compania a depășit ținta de reducere a consumului de apă, ajungând la o scădere de aproximativ 18% în locațiile prioritare.
În plus, au fost introduse ambalaje cu conținut reciclat pentru brandul Cadbury în Australia, în linie cu obiectivul privind creșterea conținutului de plastic reciclat până în 2030.
„Business-ul nostru pe termen lung se bazează pe o creștere sustenabilă, modelând, creând și accelerând viitorul gustărilor pentru generațiile viitoare de consumatori”, a declarat Dirk Van de Put, Chair & Chief Executive Officer al Mondelez International.
„Continuăm să prioritizăm inovațiile care au la bază excelența, implementând acțiuni structurale pe termen lung menite să crească reziliența business-ului, integrând sustenabilitatea în activitatea noastră de zi cu zi și oferind valoare pe termen lung pentru numeroșii noștri stakeholderi”, a mai precizat acesta.
Mondelez International s-a alăturat inițiativei 100+ Accelerator, sprijinind start-upuri din domeniul mediului să dezvolte și să scaleze soluții sustenabile la nivel global.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.