FacebookTwitterLinkedIn

UE își propune reducerea treptată a deșeurilor de ambalaje, cu 5% până în 2030, 10% până în 2035 și 15% până în 2040. Totodată, până în 2030 toate ambalajele trebuie să fie reciclabile, iar din 12 august 2026 Declarația de Conformitate pentru ambalaje devine obligatorie, potrivit Comisiei Europene și ADR București–Ilfov.

Comisia Europeană a publicat în martie 2026 orientări privind aplicarea unui regulament care schimbă modul în care sunt produse și gestionate ambalajele în Uniunea Europeană. În același timp, regulamentul impune reducerea volumului și greutății ambalajelor, descurajând utilizarea celor inutile sau excesive.

Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje a intrat în vigoare la 11 februarie 2025 și se va aplica, în general, din 12 august 2026. Acesta se aplică tuturor ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, indiferent de material sau origine, stabilește cerințe privind fabricarea, compoziția și posibilitatea de reutilizare sau reciclare a ambalajelor introduse pe piața Uniunii Europene. Include măsuri pentru prevenirea și gestionarea deșeurilor de ambalaje.

Regulile urmăresc reducerea cantității de ambalaje și deșeuri generate, scăderea utilizării materiilor prime primare, accelerarea tranziției către o economie circulară, sustenabilă și competitivă.

Regulamentul își propune ca până în 2030, toate ambalajele de pe piața Uniunii Europene să fie reciclabile într-un mod viabil din punct de vedere economic. De asemenea, creșterea în condiții de siguranță a utilizării materialelor plastice reciclate în ambalaje, reducerea utilizării materiilor prime virgine în ambalaje și orientarea sectorului către neutralitate climatică până în 2050.

Regulamentul stabilește ținte concrete pentru reducerea deșeurilor de ambalaje: 5% până în 2030, 10% până în 2035 și 15% până în 2040. În paralel, sunt prevăzute obiective pentru creșterea reutilizării, în special pentru ambalajele utilizate în transport.

Ambalajele necesită cantități mari de materii prime. În Uniunea Europeană se generează tot mai multe deșeuri de ambalaje, însă reutilizarea, colectarea și reciclarea acestora rămân la un nivel scăzut. Această situație îngreunează tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon, circulară și rezilientă.

Declarația de conformitate este un document oficial prin care o companie confirmă faptul că ambalajele sale respectă prevederile regulamentului PPWR (Packaging and Packaging Waste Regulation). Ea trebuie susținută de informații și teste despre materiale, reciclabilitate și conținutul reciclat al ambalajelor.

Aplicarea noilor norme începe în august 2026, dar implementarea completă se va realiza treptat, oferind timp companiilor să se adapteze și să își ajusteze procesele.

Interzicerea ambalajelor din plastic de unică folosință pentru fructe și legume sub 1,5 kg în UE

Potrivit regulamentului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (PPWR), se interzic ambalajele din plastic de unică folosință pentru cantități de fructe și legume proaspete mai mici de 1,5 kg. Printre acestea se numără plasele, pungile, tăvile și recipientele, vândute în Uniunea Europeană începând cu 1 ianuarie 2030. Comisia Europeană va publica ghiduri detaliate până în februarie 2027, inclusiv o listă a ambalajelor exceptate, potrivit Agroinfo.eu.

Comisia a solicitat un aviz științific din partea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), care va sta la baza elaborării acestor ghiduri.

Produsele afectate sunt legumele comestibile, inclusiv rădăcini și tuberculi, precum și fructele comestibile, nuci și coajă.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.