FacebookTwitterLinkedIn

Piața locală de soluții smart access continuă să crească într-un ritm prudent, chiar dacă România se află încă în etapa de early adoption comparativ cu piețele vest-europene. În acest context, Yale își extinde portofoliul de încuietori inteligente cu Linus® L2 Lite, un model poziționat în segmentul upper entry-level.

Potrivit companiei, România este o piață sensibilă la preț, în care consumatorii analizează atent raportul valoare–cost și se documentează tehnic înainte de achiziție. Spre deosebire de Vestul Europei, unde adopția este deja matură și brandul reprezintă un criteriu major de selecție, în România decizia este mai pragmatică, iar suportul post-achiziție joacă un rol important.

„Piața din România începe să se maturizeze în privința soluțiilor smart, iar utilizatorii caută tot mai mult produse care să le ofere siguranță, confort și conectivitate, fără a complica experiența de utilizare. Vedem un interes crescut pentru tehnologii avansate și soluții accesibile, ușor de instalat și compatibile cu ecosistemele inteligente deja existente”, a declarat Florin Tihulcă, Managing Director, ASSA ABLOY Opening Solutions România.

Noul model a fost dezvoltat tocmai pentru acest moment al pieței, în care tot mai mulți utilizatori vor să testeze tehnologia smart fără a face un salt major de buget.

Prezența produsului în rețelele mari de retail DIY marchează o schimbare importantă în percepția categoriei. Încuietorile smart sunt expuse tot mai frecvent alături de soluțiile clasice de feronerie, devenind parte din procesul de renovare sau echipare a locuinței, nu doar un gadget tehnologic achiziționat online.

Parte din ecosistemul de securitate inteligentă Yale, Linus® L2 Lite este o încuietoare inteligentă retrofit, proiectată pentru instalare DIY, fără modificări asupra ușii existente, o caracteristică importantă atât pentru proprietari, cât și pentru chiriași.  

Modelul Lite se adresează segmentului urban 25–45 de ani, familiilor active, utilizatorilor care partajează frecvent accesul cu terțe persoane (rude, babysitter, personal auxiliar), dar și antreprenorilor din zona închirierilor pe termen scurt sau aparthotelurilor, unde gestionarea digitală a accesului reduce costurile și eficientizează operarea.

„Noul model a fost dezvoltat pentru a răspunde nevoilor consumatorilor care încă nu au o încuietoare smart și vor să testeze această tehnologie. Ne așteptăm ca acest model să atragă un segment nou de utilizatori care până acum au ezitat să facă trecerea către încuietorile smart, oferindu-le beneficiile unei soluții inteligente de la un brand consacrat, la un preț accesibil”, a declarat Florin Tihulcă.

Yale, unul dintre cele mai vechi branduri internaționale din lume, este cel mai cunoscut nume din industria încuietorilor. Yale este o afacere de familie începută în America de către Linus Yale Jr. care a realizat primele produse având ca punct de plecare o încuietoare bazată pe un mecanism folosit pentru prima dată de vechii egipteni, în urmă cu peste 4.000 de ani. Acesta a fost modul în care a ajuns să inventeze celebrul cilindru cu mecanism de închidere cu pini, care, astăzi, este încă utilizat pe scară largă în industria securității. La începutul secolului al XX-lea, compania s-a extins la nivel mondial și are, în prezent, peste 12.000 de angajați. În august 2000, Yale a fost achiziționată de grupul suedez ASSA ABLOY.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.