FacebookTwitterLinkedIn

Gabriela Nistor rămâne membru în Consiliul de Administrație.

Salt Bank anunță schimbări în echipa de conducere, Robert Anghel fiind numit în funcția de Director General (CEO), după ce anterior a ocupat poziția de Director General Adjunct Business (CBO).

Potrivit reprezentanților băncii, numirea marchează o nouă etapă în strategia de dezvoltare a instituției, cu accent pe consolidarea segmentului comercial și accelerarea creșterii pe piața locală.

Robert Anghel face parte din echipa de management a Salt Bank încă de la lansarea proiectului și a coordonat, din poziția de CBO, zona de business, dezvoltarea produselor și relația cu clienții. Cu peste 25 de ani de experiență în transformare digitală și banking, dar și un parcurs profesional în telecom și e-commerce, noul CEO a fost implicat în proiecte de transformare digitală de peste 100 milioane de euro și în procese internaționale de fuziuni și achiziții. Este absolvent al Universității Politehnica din Timișoara și deține un MBA la University of Illinois (SUA), specializat în M&A.

„Nu schimbăm nimic din ce ne-a adus aici. Continuăm în același fel: cu viteză, cu direcție și cu multă atenție la detalii. Creștem mai departe, dar rămânem aproape de oameni și de experiența lor de zi cu zi”, a declarat Robert Anghel. În noul rol de CEO, el va avea responsabilitatea coordonării întregii activități operaționale și strategice a băncii.

În același timp, Gabriela Nistor va rămâne implicată în guvernanța instituției, continuându-și mandatul de membru al Consiliului de Administrație. Reprezentanții băncii subliniază că experiența sa în sectorul financiar va contribui la continuitatea direcției strategice și la consolidarea poziției Salt Bank pe piață.

Cel mai frumos proiect al carierei

Cu 30 de ani de experiență în banking, Gabriela Nistor a coordonat lansarea Salt Bank și dezvoltarea sa accelerată, banca ajungând, în mai puțin de doi ani, în top 10 bănci din România după numărul de clienți și este una dintre băncile cu cel mai rapid ritm de dezvoltare din industrie.  

„Cea mai mare mândrie rămâne, însă, echipa de săltăreți pe care am construit-o. O echipă din care face parte și Robert, pe care l-am ales pentru că împărtășeam aceeași viziune și despre care mi-am dat seama, la scurt timp, că ar putea duce povestea Salt mai departe”, a spus Gabriela Nistor.

Ea spune că Salt a devenit un reper în piață, inclusiv pentru expertiză, și un nume care vine firesc în minte atunci cand spui banking digital.

„Salt nu mai este doar povestea unei lansări curajoase, ci dovada că succesul nu a fost o întâmplare. Pentru mine, este fără îndoială cel mai frumos proiect al carierei”, a declarat Gabriela Nistor.

Schimbarea vine într-un moment în care banca își propune extinderea portofoliului de produse și creșterea bazei de clienți, într-un context competitiv marcat de digitalizare accelerată și presiuni asupra marjelor din sistemul bancar.

Salt Bank este primul neobank 100% românesc, a fost lansat oficial în aprilie 2024, fiind deținut de Grupul Financiar Banca Transilvania. Este o bancă exclusiv digitală, rezultată din restructurarea Idea Bank, care oferă conturi, plăți și servicii valutare direct din aplicația mobilă, având deja peste 500.000 de clienți în primul an și peste 700.000 de clienți în prezent.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.