În ultima lună a iernii, televiziuni importante au suferit pierderi de audiență comparativ cu ianuarie, la nivel național. Doar DigiSport 1 a înregistrat o creștere substanțială generată de meciurile din Liga 1 și cupele europene.
Audiența Pro TV la nivel național s-a ridicat la 667.230 telespectatori pe minut, în creștere cu 8.520 de persoane față de ianuarie. Pro TV este singura televiziune din fruntea topului care a reușit să-și crească audiența.
Antena 1 și Kanal D au pierdut 7.550, respectiv 25.000 de persoane comparativ cu ianuarie.
Pe nișa știrilor TV, s-au înregistrat următoarele pierderi de audiență: România TV (-28.380 telespectatori), Antena 3 CNN (-6.490), Realitatea Plus (-8.270), Digi24 (-9.830) și B1 TV (-2.690).
Alte televiziuni care au suferit scăderi de audiență: Antena Stars (-3.110), Film Cafe (-9.460), Film Cafe (-4.680), Cinemaraton (-4.510).
Pro Cinema și TVR 1 și-au menținut ratingurile lunare din ianuarie.
DigiSport 1 se remarcă printr-o majorare semnificativă a audienței: +34.810 persoane față de ianuarie. A avut un rating mediu de 104.650 de telespectatori pe minut. Meciurile de fotbal difuzate din fotbalul intern și european au condus la această majorare. De asemenea, Happy Channel a crescut în audiență cu 1.090 persoane față de ianuarie.
Televiziunile cu cele mai mari audiențe la nivel național – februarie 2026
Cifrele reprezintă media telespectatorilor pe minut pentru fiecare televiziune, în cursul lunii februarie 2026
| Televiziunea | Numărul de telespectatori pe minut |
| Pro TV | 667.230 |
| Antena 1 | 421.590 |
| Kanal D | 392.130 |
| România TV | 234.420 |
| Antena 3 CNN | 124.200 |
| Realitatea Plus | 118.650 |
| Antena Stars | 108.950 |
| Happy Channel | 107.520 |
| DigiSport 1 | 104.650 |
| Film Cafe | 66.270 |
| Digi 24 | 59.010 |
| AMC | 57.940 |
| Pro Cinema | 55.240 |
| TVR 1 | 48.130 |
| Cinemaraton | 37.660 |
Sursa: Kantar Media – ARMADATA