FacebookTwitterLinkedIn

Raiffeisen Bank România anunță lansarea „Start în Investiții”, un program digital interactiv dedicat educației financiare, disponibil direct în aplicația de mobile banking Smart Mobile.

Inițiativa vizează atât clienții aflați la început de drum în zona investițiilor, cât și pe cei care dețin deja produse investiționale.

Programul include cinci cursuri interactive, disponibile în limba română și engleză, fiecare însoțit de un chestionar de autoevaluare. Conținutul este structurat astfel încât să poată fi parcurs ușor inclusiv de utilizatorii fără experiență anterioară în investiții.

Potrivit băncii, modulul a fost conceput pentru a răspunde principalelor temeri identificate în rândul românilor: percepția că investițiile sunt rezervate persoanelor cu venituri mari, lipsa de cunoștințe financiare și teama de a pierde bani.

Cursurile oferă explicații despre noțiuni precum risc, diversificarea portofoliului și beneficiile investițiilor pe termen lung, subliniind că investițiile pot începe cu sume accesibile, de la aproximativ 200 de lei.

„Ne propunem să aducem discuția despre investiții cât mai aproape de clienți, direct în aplicația pe care o folosesc zilnic. De multe ori, cea mai mare piedică este lipsa clarității – unii cred că investițiile sunt doar pentru experți, alții nu știu de unde să înceapă”, a declarat Mihail Ion, Vicepreședinte Retail și Membru al Directoratului Raiffeisen Bank România.

Dezvoltat intern, pe baza feedback-ului clienților

Modulul „Start în Investiții” a fost dezvoltat intern, în colaborare cu Raiffeisen Bank International, iar conținutul a fost construit pe baza feedback-ului clienților și a cercetărilor de piață realizate de bancă.

Soluția este integrată direct în aplicația Smart Mobile și respectă standardele de securitate și calitate ale instituției, oferind o experiență de învățare digitală securizată și ușor de utilizat.

Prin această inițiativă, banca își propune să crească numărul investitorilor aflați la prima experiență, să încurajeze economisirea pe termen lung și să consolideze încrederea în soluțiile de investiții disponibile prin aplicația mobilă.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.