FacebookTwitterLinkedIn

Consiliul pentru Pace, inițiat de Donald Trump, a început la Washington. Președintele american a făcut declarații în deschiderea Consiliului și i-a salutat pe liderii prezenți, inclusiv pe președintele român. România are statut de observator la acest Consiliu și este reprezentată de președintele Nicușor Dan, care va avea și o intervenție.

Delegații din peste 40 de țări sunt prezenți Washington, D.C., pentru prima reuniune a „Consiliului Păcii”, organizată de președintele Donald Trump. Evenimentul, găzduit la „Donald J. Trump Institute for Peace”, urmărește stabilirea unui plan pentru viitorul Fâșiei Gaza și mobilizarea a peste 5 miliarde de dolari în ajutor umanitar și reconstrucție.

Președintele Donald Trump a lăudat România și pe Nicușor Dan în cadrul reuniunii de la Washington, numindu-i pe români „un popor minunat” și parteneri strategici esențiali. El a comis o gafă de protocol confundând funcția președintelui României cu cea de premier.

Donald Trump: „Ce facem noi e simplu, pace, e un Consiliu pentru Pace. Am făcut o treabă bună. Este unul dintre lucrurile cele mai importante în care m-am implicat. Am lucrat împreună ca să punem capăt războaielor. Unele durau de 30 de ani și le-am pus capăt în două zile. Mă bucur să vă spun Bine ați venit!”

Din delegația șefului statului fac parte consilierul prezidențial pentru securitate națională, Marius Lazurca, consilierul prezidențial pentru politici economice și sociale, Radu Burnete, și consilierul de stat din cadrul Departamentului Politică Externă, Parteneriate Strategice și Românii de Pretutindeni, Vlad Ionescu.

Într-un interviu acordat marți la Radio România Actualități, președintele Nicușor Dan a subliniat că ”este în interesul României” să participe la Consiliul pentru Pace, în calitate de observator.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.