Din punct de vedere geografic, Bucureștiul conduce detașat clasamentul veniturilor, cu o medie salarială de 6.000 de lei net lunar. Urmează Cluj (5.500 lei) și Timiș (5.100 lei), potrivit platformei de recrutare eJobs.
La celălalt capăt al clasamentului se află județe precum Vaslui (3.800 lei), respectiv Vrancea, Vâlcea, Suceava și Caraș-Severin, unde media salarială este de aproximativ 4.000 de lei.
Dintre domeniile e activitate, IT-ul își păstrează poziția de lider în topul celor mai bine plătite domenii din România, cu un salariu mediu net de 8.000 de lei pe lună, în creștere cu aproximativ 15% față de anul trecut, arată datele platformei de recrutare eJobs.
Pe următoarele locuri în clasament se află sectorul Petrol & Gaze, cu o medie salarială de 6.800 de lei net, urmat de Automatizări (6.200 lei). Construcțiile, Audit & Consultanță și Ingineria înregistrează fiecare o medie de 6.000 de lei net lunar.
O surpriză a începutului de an este domeniul Crewing & Casino, nou intrat în top, cu o medie salarială de 6.000 de lei. „Este un domeniu care angajează mult, are nevoie permanentă de personal și reușește să atragă candidați prin pachete salariale atractive”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.
În prezent, pe platformă sunt disponibile aproximativ 1.500 de locuri de muncă în IT, 400 în Petrol & Gaze, 1.700 în Construcții, 1.400 în Inginerie și aproape 1.000 în Crewing & Casino.
Cele mai mici salarii
La polul opus, cele mai mici salarii se regăsesc în sectoarele cu volum mare de angajări și nivel de specializare mai redus. În saloanele și clinicile de înfrumusețare, media salarială netă este de 3.900 de lei, iar în Pază și Protecție ajunge la 4.000 de lei.
Retailul și Call Center/BPO oferă salarii medii de aproximativ 4.200 de lei net pe lună. Potrivit reprezentanților eJobs, diferențele sunt influențate de faptul că aceste industrii au un număr mare de poziții entry-level, ceea ce trage media salarială în jos, chiar dacă specialiștii și managerii pot câștiga comparabil cu angajații din domenii mai bine plătite.
Industria alimentară înregistrează o medie de 4.500 de lei net, iar turismul – 4.400 de lei.
Așteptările salariale depășesc oferta angajatorilor
Datele mai arată că așteptările candidaților sunt, în medie, cu 30% peste ofertele salariale ale angajatorilor. Cele mai mari diferențe între salariile dorite și cele oferite se înregistrează în sectorul bancar și în imobiliare (aproximativ 40%), iar cele mai mici în jurnalism (20%), vânzări (25%) și funcții publice (29%).
În prezent, peste 21.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro și alte 6.500 pe iajob.ro, platformă dedicată în special muncitorilor și candidaților fără studii superioare.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.