FacebookTwitterLinkedIn

Un tren a deraiat luni dimineaţă în Goppenstein, în Alpii de Sud elveţieni, accident soldat cel mai probabil cu răniţi, potrivit informaţiilor difuzate de poliţia locală.

Într-o postare pe reţeaua socială X, poliţia din cantonul Valais a anunţat următoarele: “07:00 (06:00 GMT), Goppenstein, deraiere a unui tren, probabil cu răniţi, intervenţie în curs, mai multe informaţii vor urma”, notează AFP și Agerpres.

Întrebaţi de AFP, poliţiştii elveţieni au declarat că, deocamdată, nu au mai multe informaţii despre circumstanţele accidentului şi despre numărul răniţilor. Ulterior, au precizat că aproximativ 30 de persoane au fost evacuate din tren.

Pe site-ul oficial, Căile Ferate Federale au indicat faptul că traficul feroviar “este întrerupt între Goppenstein şi Brig” din cauza unei avalanşe, regiunea fiind în stare de alertă pentru avalanşe puternice, nivel patru din cinci.

“Trenul în cauză este un tren regional”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a companiei feroviare BLS (Bern-Lotschberg-Simplon-Bahn). “Se află în galeria Stockgraben între Goppenstein şi Hohtenn, după tunelul Lotschberg”.

Goppenstein, situat la o altitudine de 1.216 metri, la ieşirea din tunelul feroviar Lotschberg, este un punct de încărcare şi descărcare multimodal între transportul rutier şi cel feroviar.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.