Nunzio De Filippis , co-CEO-ul CargoTrans, ne explică de ce companiile românești ar trebui să privească tarifele americane ca pe o oportunitate, nu ca pe un obstacol, și rolul esențial al unui broker vamal licențiat în era „America First”.
Prezența lui De Filippis la Forbes Business Bridges 2025 a oferit un mesaj important pentru antreprenorii români: tarifele americane nu trebuie să fie un factor de descurajare. Cu partenerii potriviți, există căi legitime și conforme de a naviga în noul peisaj comercial.
Pentru companiile românești care se gândesc la expansiunea în SUA, lecția lui De Filippis este clară: „Nu putem face tarifele să dispară, dar este vorba despre a fi creativi. În orice provocare, creativitatea iese în evidență”. Iar creativitatea, combinată cu expertiză și integritate, rămâne cea mai puternică armă în arsenalul oricărui antreprenor care visează la succes pe piața americană.
În contextul uneia dintre cele mai volatile perioade din comerțul internațional modern, când tarifele se schimbă aproape zilnic și incertitudinea domină planificarea strategică, Nunzio De Filippis, Co-CEO al CargoTrans și Licensed Customs Broker, a oferit o perspectivă surprinzător de optimistă la Forbes Business Bridges. „Înainte de tarife, nimeni nu știa măcar că existăm, cu siguranță nu aș fi fost pe această scenă”, a declarat De Filippis cu umorul specific newyorkez. Dar tarifele din 2025 au schimbat complet ecuația. „Rolul nostru s-a schimbat complet sub noua administrație. Acum, este o politică America First. De fact, administrația a spus, practic, că ne mutăm de la comerț liber la comerț echitabil.” Pentru cineva care se ocupă cu tarife în fiecare zi, realitatea este brutală, dar trebuie comunicată cu transparență: „Ca broker vamal licențiat, eu sunt cel care dă vestea proastă, pentru că trebuie să pregătesc factura pentru tarife”.
Totuși, De Filippis vede o oportunitate pentru cei pregătiți să lucreze strategic. „Sunt aici să spun: da, există oportunități. Asta e adevărat pentru orice provocare cu care ne confruntăm. Aceste tarife sunt o provocare nouă, nu o barieră.”
În era pre-tarife, brokerul vamal era o funcție administrativă invizibilă. Acum, conform experienței recente a lui De Filippis, profesia a devenit critică pentru supraviețuirea și succesul afacerilor internaționale. „Există modalități de a le naviga, și exact asta ar trebui să facă un broker vamal licențiat bun”, subliniază Co-CEO-ul CargoTrans. „Nu putem face tarifele să dispară, iar strategiile noastre sunt întotdeauna orientate spre conformitate, dar este vorba despre a fi creativi. În orice provocare, creativitatea iese în evidență.”
Pentru a înțelege perspectiva lui Nunzio De Filippis, trebuie să înțelegem povestea CargoTrans, o afacere de familie care în 2025 a împlinit 36 de ani de la înființare. Totul a început în 1989, când Michael De Filippis, un imigrant italian care sosise în America la doar 12 ani împreună cu sora sa, a fondat CargoTrans. Visul său? „Making the world smaller”, să facă lumea mai mică prin conectarea oamenilor și culturilor cu produse din întreaga lume. „Afacerile și investitorii care se asociază cu consultanți creativi vor câștiga”, afirmă categoric De Filippis. „Asta face un broker vamal licențiat bun: nu intră în panică, ci se întreabă: Cum navigăm asta”, conchide el.