FacebookTwitterLinkedIn

Raiffeisen Bank România și InnovX lansează MagicMoon, o competiție dedicată antreprenorilor români cu vârsta sub 30 de ani, fondatori de companii cu cifră de afaceri cuprinsă între 100.000 și 1 milion de euro, care își propun să își extindă afacerile pe piețe internaționale.

Inițiativa face parte din proiectul MoonShotX, dezvoltat de Raiffeisen Bank în parteneriat cu InnovX, prin care sunt sprijinite companii românești cu cifre de afaceri între 5 și 50 de milioane de euro să se extindă în piețe precum Austria, Marea Britanie, Statele Unite sau Japonia. MagicMoon reprezintă o extensie a acestui program, adresată noii generații de antreprenori.

„După doar un an de la lansarea MoonShotX, am ajutat cinci companii românești să se scaleze internațional, patru în Marea Britanie și una în Statele Unite. MagicMoon vine să susțină tinerii antreprenori care vor să facă pasul către piețele externe, oferindu-le acces la know-how, specialiști și potențiali clienți sau investitori”, a declarat Cristian Sporiș, vicepreședinte Corporate & Investment Banking și membru în Consiliul Director al Raiffeisen Bank România.

Câștigătorul competiției, care va fi anunțat pe 2 martie 2026, va intra direct în faza de internaționalizare a programului MoonShotX și va participa la una dintre sesiunile de scalare organizate în Austria sau Marea Britanie, în funcție de relevanța pieței pentru compania selectată. În cadrul acestor sesiuni, antreprenorii vor avea acces la informații privind fiscalitatea, strategia de piață, cadrul juridic și oportunitățile de investiții, precum și la întâlniri cu potențiali parteneri și investitori.

Ambasadorul programului MagicMoon, campionul olimpic David Popovici, a subliniat importanța sprijinului pentru tinerii antreprenori aflați la început de drum. „Există un potențial imens în rândul tinerei generații de antreprenori din România, iar pentru a-l valorifica ai nevoie de o echipă care să creadă în tine și să te susțină. MagicMoon își propune exact acest lucru: să ofere acces la know-how și la o rețea solidă de specialiști”, a declarat Popovici.

Pentru a fi eligibili, participanții trebuie să fie fondatori de companii înregistrate în România, să aibă sub 30 de ani la momentul înscrierii și să conducă afaceri cu cifre de afaceri între 100.000 și 1 milion de euro. Înscrierile sunt deschise până la 23 februarie 2026.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.