Economia românească a înregistrat în 2025 o creştere de 0,8%, faţă de un avans de 1,3% prognozat în luna iunie a anului trecut şi unul de 2,1% estimat la începutul anului trecut, conform celui mai recent raport privind „Perspectivele Economice Globale” (Global Economic Prospects), publicat de Banca Mondială.
În acest an PIB-ului României ar urma să înregistreze un avans de 1,3%, faţă de unul de 1,9% prognozat în luna iunie a anului trecut şi unul de 2,6% estimat în luna ianuarie 2025 de Banca Mondială, notează Agerpres.
Ritmul de creştere a economiei româneşti ar urma să se îmbunătăţească în 2027, până la un avans de 1,9%, mai puţin totuşi decât avansul de 2,5% prognozat de Banca Mondială la mijlocul anului trecut.
Potrivit instituţiei financiare internaţionale, „creşterea economică în Europa Centrală ar urma să se îmbunătăţească până la 2,6% în 2026-2027, susţinută de investiţiile puternice, în special în Polonia şi România, graţie majorării finanţării venite de la Uniunea Europeană”. Pe de altă parte, „provocările fiscale vor persista, în special în România, unde consolidarea fiscală este aşteptată să afecteze creşterea economică”.
Pe ansamblu, Banca Mondială mizează pe o creştere slabă, de 2,6%, a economiei mondiale, un rezultat pe care îl consideră totuşi un semn al rezilienţei faţă de tensiunile comerciale.
Raportul semestrial „Global Economic Prospects” al Băncii Mondiale arată că avansul PIB-ului global ar urma să încetinească uşor la 2,6% în acest an, de la 2,7% în 2025, înainte de a reveni la o creştere de 2,7% în 2027.
Indermit Gill, economistul-şef al Băncii Mondiale: „Cu fiecare an care trece, economia globală a devenit mai puţin capabilă să genereze creştere şi pare mai rezistentă la incertitudinea politică. Însă dinamismul şi rezilienţa economică nu pot diverge mult timp fără a afecta finanţele publice şi pieţele de credit.”
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.