Președintele CCR, Simina Tănăsescu, a anunțat luni că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților a fost amânată pentru data de 16 ianuarie din lipsă de cvorum.
Patru judecători ai Curții au boicotat ședința pentru a doua zi la rând. Este vorba despre judecătorii propuși la CCR de PSD: Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc.
Ședința de luni a CCR era programată de la ora 10:00. În sală au fost doar cinci judecători: Dacian Dragoș, Simina Tănăsescu, Iuliana Scântei, Csaba Astalosz și Mihaela Ciochină. Cei patru judecători desemnați de PSD – Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc – care au părăsit duminică ședința, neasigurând cvorumul, nu au venit deloc luni la ședință.
Următorul termen a fost stabilit pentru vineri, 16 ianuarie, la ora 10:00.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.