Consiliul de Supraveghere al Raiffeisen Bank International AG (RBI) l-a numit pe Michael Höllerer în funcția de Chief Executive Officer, acesta urmând să îl succedă pe Johann Strobl începând cu 1 iulie 2026. Până la acel moment, Johann Strobl va continua să conducă banca, asigurând o tranziție ordonată a conducerii.
Michael Höllerer a fost ales pentru experiența sa extinsă în sectorul bancar, atât în Austria, cât și la nivel internațional. Odată cu preluarea mandatului, el va coordona și segmentul de retail la nivel de grup, responsabilitate deținută în prezent de Johann Strobl.
„Michael Höllerer este un bancher cu experiență vastă și recunoaștere internațională. Cunoaște foarte bine Grupul RBI și a demonstrat viziune strategică și capacitate decizională în multiple roluri de conducere”, a declarat Erwin Hameseder, președintele Consiliului de Supraveghere al RBI.
Totodată, Consiliul de Supraveghere a decis prelungirea mandatului lui Andreas Gschwenter în funcția de CIO al RBI cu încă trei ani, începând cu 1 iulie 2026, consolidând astfel echipa de top management a grupului.
Johann Strobl, care conduce RBI din 2018, a anunțat că nu va solicita prelungirea mandatului său în Consiliul de Administrație, ce expiră în februarie 2027, optând pentru o succesiune planificată înainte de finalul acestuia. Conducerea RBI sub mandatul său a fost marcată de consolidarea profitabilității, capitalizării și transformării digitale a grupului.
„Raiffeisen Bank International joacă un rol-cheie în unele dintre cele mai dinamice piețe din Europa Centrală și de Est. Valorificarea acestei poziții pentru a accelera inovația și a crea valoare pentru clienți reprezintă o mare responsabilitate și o motivație pentru mine”, a declarat Michael Höllerer, comentând numirea sa.
În prezent, Michael Höllerer este CEO al Raiffeisenlandesbank Niederösterreich-Wien și al Raiffeisen-Holding Niederösterreich-Wien. De-a lungul carierei, a ocupat funcții precum CFO și Plenipotențiar al RBI, CEO al Raiffeisen Capital Management și membru în Consiliile de Administrație ale Raiffeisen Bank Polska și RZB, acumulând peste 20 de ani de experiență în sectorul bancar.
Numirea lui Michael Höllerer ca CEO al RBI este supusă aprobării autorităților de supraveghere, iar acesta va demisiona din funcția de membru al Consiliului de Supraveghere al RBI începând cu 9 aprilie 2026, odată cu Adunarea Generală Anuală.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.