Sau mulți dintre voi. E deja o marotă care leagă influencer‑ul de comunitate și îi transformă vocea în portavoce. Sau, după caz, o gonflează.
Ca în cazul multor alte lucruri care îmblânzesc algoritmii cât să aducă vizualizări, și multe dintre voi m-ați întrebat e, în fapt, un produs de import. Trebuie privită ca o modulare, nu ca un resort al curiozității… multora, ci ca un intro pentru conținut planificat. E marketing și direcția e mai des dinspre voce spre comunitate decât invers. Ceea ce contează dintr-un punct de vedere subtil, dar valabil, și anume că încrederea afișată nu e întotdeauna congruentă cu încrederea câștigată. De ce e important? Pentru că atunci când conținutul e împachetat ca un răspuns, impactul emoțional e diferit.
Departe de a mine orice intenție de subminare a unor oameni care chiar leagă niște comunități și oferă informații importante, multe educative și relevante în domenii care duc lipsă de politici educaționale integrate. Dar, în același timp, nu pot să nu-i observ pe emulii lor (la nivel formal și nu numai) care se erijează nu de puține ori în postura de guru multidisciplinar și multivalidat. Validarea vine adesea și din inocență mediatică.
În copilăria mea, mama spunea că la politică și la matematică se pricepe toată lumea. Azi, lucrul acesta e valabil pentru nutriție, sănătate, fashion, educație, sport, comunicare, medicină, farmacologie, muzică, anii ’90, tot ce ține de puericultură și lista poate continua. La nesfârșit. Microinfluencing se poate face în orice domeniu, de la psihologia unui chihuahua la ce faci când te întâlnești în pădure cu ursul. În cazuri mai puține, dar solide, se face documentat, cu know-how, cu autoritatea dată de experiență, studiu, interes susținut și cultivat, cu informații concrete diseminate simplu, cu generozitate reală și entuziasm suficient cât să faci să circule într-un grup de oameni, mai mare sau mai mic, dar legați de un interes comun, date care le pot îmbunătăți experiența de viață. Uneori, e vorba de un tratament. Alteori, de extragerea mașinii personale de sub un munte de zăpadă. De problemele cartierului în care locuiești, de la termoficare la ambrozie. De viața de zi cu zi privită din interiorul unei profesii. De curățenie. De reciclare. De probleme juridice. De mâncare (sunt comunitățile mele favorite). De istoria artei. De faux pas-uri în ale stilului vestimentar. De fine tuning social. De cultura adolescenților. De siguranța femeilor. De cosmetică. De mountain biking. De bijuterie. De publishing. De pilates. În cazuri mai multe și, din păcate, prizate, informația e rostogolită la mâna a unsprezecea, cu grandilocvență și cu multe jumătăți de adevăr amestecate într-o supă diluată de experiență personală limitată și date care nu prea invită la generalizare. Oamenii primesc, în comunități de zeci de mii de urmăritori, sfaturi care merg de la cum să-și îngrijească plantele de apartament la cum să trateze o fractură. Uneori, sunt lucruri mici, dar alteori, miza e mare. La fel sunt și daunele. Mari.
Social, suntem inerent legați de alții și căutăm, uneori conștient și alteori nu, scenarii care să se potrivească poveștii noastre. Care uneori e acută, așa că ignorăm, voit sau presați inclusiv de propria noastră frică sau urgență interioară, faptul că în spatele răspunsului care flash-uiește, subtitrat și bolduit, dincolo de multe dintre voi m-ați întrebat nu sunt oameni, ci bani, nu e autoritate reală, ci imagine „curatoriată”, cum se spune (prea) des azi.
Secolul nostru e al prezentului dilatat ad infinitum. Vrem toate răspunsurile acum și ziua nu are suficiente ore pentru arhitectura vieților noastre, tentacular ramificate pe mai multe etaje existențiale decât suntem construiți să manageriem în timp real. Și totuși, trebuie. Așa că ne folosim de toate instrumentele pe care ni le dau vremurile noastre, unele utile și unele mai puțin. Mașina de spălat cu uscător. Ședințele pe Zoom. ChatGPT. Vocile din online cu mulți oameni în spate. Mulți oameni care le girează. Ceea ce înseamnă că, de-a lungul timpului, au spus multe lucruri cu sens.
Aici, treaba se nuanțează semnificativ, pentru că online poți să debitezi cam orice și să construiești totuși o comunitate aparent mare. Poți să-ți cumperi o bifă. Niște like-uri, niște distribuiri. Să funcționezi pe model copy paste (niște reel-uri trase la indigo după ale altui influencer, un mesaj care deja rulează cu succes în alte comunități). Sigur că există și cazurile care, în timp, și-au expus lipsa de consistență și de experiență în domeniul unde se cereau girate, dar există și celelalte. Multe. Cazuri de șamanism și consiliere de cuplu, de parenting și de ce mănânc într-o zi ca să-mi cresc masa musculară, cinci ținute în paleta mocha mousse sau kinetoterapie pentru suferinzii de migrenă. Dacă unele lucruri sunt adevăruri de bun-simț pe care le poți colecționa ca pe meme-uri sau ca pe exercițiile de stretching care te ajută să trăiești mai puțin anchilozat, altele sunt, pur și simplu, scurtături discutabile. Toate se pretind a fi autorizate. Puține sunt.
De obicei îți trebuie ceva expunere la subiect ca să faci diferența dintr-o ochire. Unde e un reel muncit, documentat și ancorat în realitate și unde sunt fâlfâite niște proiecții personale hazardate, cu pretenții axiomatice, pe o muzică nelicențiată.
Multe și mulți dintre noi găsim răspunsurile de care avem nevoie făcând research autentic. (E unul dintre motivele pentru care apreciez conturile care, atunci când fac un statement puternic, își citează sursele.) Verificând informația. Ceea ce, de multe ori, înseamnă să discuți cu specialiști adevărați. Aici apare problema. Validarea acestor specialiști, online și offline, e o chestiune personală, care dincolo de comunitate are nevoie de votul tău. Direct. Altfel spus, trebuie să crezi în întrebarea ta dincolo de răspunsul oferit multora dintre noi. Felul în care e construită întrebarea și în care îți reflectă realitatea este, de multe ori, unica ta busolă, pe timp de noapte. Un instrument de navigație fin, pe care e în puterea ta să-l recalibrezi continuu. Ca să ajungi nu neapărat mai departe, cât pe drumul tău.