Survival Mode
Acum, când scriu acest text, e sâmbătă, ora 15.18. Ora trei e departe de a fi momentul meu cel mai productiv. E însă intervalul de scris sine qua non.Citește
Cine suntem acum
Cam nouă clătite, două rupte. E OK, le mănânc eu. Joaca de dimineață, pe roluri, între două tăvi de biscuiți. Mâini mari și mâini mici pe același blat de bucătărie. Sinusoida de griji în eternă expansiune... pangliformă. Ieri, testul cuiva la care țin mult a ieșit negativ și m-am bucurat, și m-am bucurat, și m-am bucurat, și de-atunci fac ce fac și mai trag o porție de plâns.Citește
Cumpără acum
Livrare rapidă, în 24 h. Colecții noi. Minus 30%. Minus 60%. Flash sale. Cupon de reducere. Cod de reducere. Cod promo. Reduceri finale. Reducerile finalului de final. Finalul reducerilor finale de final. Acum. Cumpără.Citește
Rêve général
Sunt la Paris a multa oară. E frumos și bizar, cum sunt cam toate întâlnirile cu orașul ăsta care, pentru mine, are proprietatea unică și paradoxală de a mixa alteritatea cu familiarul. Sunt acasă și nu sunt, sunt eu și nu sunt, consum stereotipul romantic și mi-l refuz simultan, între o vizită la Jacquemart-André și un macaron pe Rue Montorgueil.Citește
Anul ăsta…
Am, în fond, atâtea luni la dispoziție să-mi bifez obiectivele. Și, deși nimeni nu e mai departe ca mine, your absolute control freak, de ideea de a plonja într-o nouă etapă cu capul înainte, fără un plan, fără o schiță prealabilă, fie ea și tremurătoare, ei bine, la finalul anului următor se întâmplă rar să fii cel din lista de zece puncte pe care o ai lipită cu magneți pe frigider.Citește
degeaba
La momentul scrierii acestui text, am cam cu cinci kilograme mai puțin decât greutatea mea obișnuită. Nu am descoperit o dietă minune. De fapt, mănânc ceva mai multă înghețată ca de obicei. (Da, și iarna. Știu. Chiar știu. Am încercat... Suspectez ceva gianduja, crema catalana și cuore crocante în ADN-ul meu, altfel nu-mi explic.)Citește
Un alt continent
Femeia se zbate, în continuare, în mijlocul drumului. Trec pe lângă ea mașini de teren, camionete și elefanți. Și tuk-tuk-ul nostru. Nimeni nu poate opri. Aici, în inima Cambodgiei, nu există reguli de circulație, ci doar o negociere continuă, gestual-urlată, care se face din mers. Am oprit, m-a lovit cineva din spate. Nu e la fel de rău ca în Birmania, de exemplu, dar e imprevizibil și cu un anume grad de... seismicitate culturală pentru occidentalul care crede în intersecțiile semaforizate.Citește
Mic Pantheon personal. Márquez, Rushdie și Toni Morrison
Îmi aduc aminte momentul când a murit Gabriel García Márquez. Cum am recitit, la puțin timp după aceea, „Despre dragoste și alți demoni”.Citește
Don’t let it burn
Îmi place jobul meu. În... cea mai mare parte din timp. Timp pe care îl petrec, de obicei, la radio, într-un studio de emisie în direct, în fața unui microfon, cu căști pe urechi. Colorate. Căștile mele au altă culoare în fiecare sezon. Anul ăsta au fost albastre. Culoarea imaginației, cum spunea Wallace Stevens. Îmi place să prind în ele mixajul dintre întrebare și răspuns, firul logic bruiat de interferențe, adrenalina directului, sinusoida unei ironii, punctul din care dialogul se desțese și trebuie schimbate unghiul, registrul, ritmul.Citește
- 1
- 2
Ediția tipărită a revistei
Abonare Newsletter
Recomandate
