FacebookTwitterLinkedIn

Prin această metodă, Emmanuel Macron vrea să atragă 10.000 de persoane până în anul 2030.

De la finalul lunii noiembrie, Franţa s-a înscris în trendul ţărilor care reiau serviciul militar voluntar, pe fondul ameninţărilor venite din partea Rusiei, scriu Le Figaro şi France24.

Începând cu ianuarie 2026, programul se va adresa celor care doresc să facă armata voluntar, guvernul având scopul de a atrage în jur de 3.000 de persoane pe an în acest program, un obiectiv cu mult mai realist decât cel din România, unde obiectivul ajunge la 10.000 de persoane pe an.

Noul serviciu naţional „pur militar” anunţat de Emmanuel Macron „se adresează bărbaţilor şi femeilor franceze majore care şi-au exprimat dorinţa de a servi”. Acesta va viza „doar voluntarii”, a subliniat preşedintele Republicii. Cererile vor fi „depuse începând de la mijlocul lunii ianuarie 2026”, a spus el.

Tinerii cetăţeni francezi selectaţi „vor servi timp de zece luni pe teritoriul naţional, atât în ​​Franţa metropolitană, cât şi în teritoriile sale de peste mări”, a indicat şeful statului. „Aceştia vor începe cu un curs de pregătire iniţială de o lună şi vor fi apoi repartizaţi timp de nouă luni la o unitate militară unde vor îndeplini aceleaşi misiuni ca şi personalul militar activ”, a explicat el.

Emmanuel Macron a anunţat că „un nou serviciu naţional va fi implementat treptat începând de vara viitoare”. Acest serviciu „va fi pur militar”. Potrivit acestuia, are trei obiective: „să consolideze legătura dintre naţiune şi Forţele Armate, să întărească capacitatea de rezistenţă a naţiunii şi să consolideze pregătirea tinerilor noştri”.

Emmanuel Macron consideră că serviciul naţional obligatoriu, abolit în anul 1997, „nu corespunde nevoilor forţelor noastre armate sau ameninţărilor cu care ne confruntăm”.

 „Nu ne putem întoarce la perioada recrutării obligatorii, dar avem nevoie de mobilizarea naţiunii, nu împotriva unui inamic, ci pentru a ne apăra şi a fi pregătiţi”, a spus el.

Emmanuel Macron şi-a prezentat şi ambiţiile cu acest nou program: 3.000 de tineri vor fi selectaţi pentru a efectua noul serviciu militar „în vara anului 2026”. Obiectivul este ca „10.000 de tineri să fie înrolaţi până în 2030” şi apoi „50.000 de tineri până în 2035”.

Conform site-ului oficial al Armatei Franceze, înscrierea pentru serviciul militar naţional va începe pe 12 ianuarie 2026. Candidaţii selectaţi vor primi un salariu lunar de aproximativ 800 de euro brut, excluzând bonusurile, şi vor beneficia de o reducere de 75% la biletele de tren SNCF. De asemenea, se precizează că Armata va asigura cazarea şi masa voluntarilor.

Site-ul detaliază şi cerinţele pentru participarea la acest serviciu militar naţional: să fii voluntar, cetăţean francez, apt din punct de vedere medical şi vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.