Gabriela Maalouf, psiholog clinician
Se vorbește adesea despre colaborarea dintre părinți, profesori și copii ca despre o echipă. Însă, în realitate, această „echipă” rămâne de multe ori la stadiul de ideal, un concept frumos, dar rar pus în practică. În locul unei alianțe reale, avem adesea o relație fragmentată: părintele vine cu așteptări sau temeri, profesorul se apără sau se impune, iar copilul… navighează singur între cele două, încercând să nu dezamăgească pe nimeni și sfârșind prin a-și pierde vocea.
Ce simte copilul între doi poli de autoritate?
Pentru copil, relațiile dintre adulții importanți din viața sa au un impact major. El nu doar că observă, ci simte profund tensiunile dintre părinți și cadrele didactice. Se simte vinovat când vede dezamăgire în ochii adultului, rușinat când e criticat în public și, cel mai grav, învață că sinceritatea e riscantă. Când mesajele primite din partea familiei și a școlii sunt contradictorii, copilul dezvoltă confuzie și uneori o identitate fragilă.
De aceea, ideea de a construi o echipă trebuie să plece nu din lozinci, ci dintr-un cadru relațional viu, autentic și empatic.
Copilul – partener activ, nu beneficiar pasiv
Mulți spun „tot ce facem, facem pentru copil”. Dar, paradoxal, copilul este adesea exclus din dialog. Este redus la performanțe, note și comportamente, fără să fie întrebat cum se simte. Dacă vrem să construim o echipă reală, haideți să-l aducem pe copil în echipă.
Să-i dăm un spațiu de exprimare la ședințele cu părinții, să-i cerem părerea în conversațiile dintre școală și familie. Să-l tratăm ca pe un om în devenire, nu doar ca pe un „elev” sau „fiul cuiva”.
Ce nevoie au adulții din echipă?
Profesorii au nevoie de părinți care nu vin doar să ceară explicații, ci să găsească împreună soluții. Părinții, la rândul lor, au nevoie de cadre didactice care nu oferă doar verdicte, ci creează contexte vii de învățare și sprijin. Copilul are nevoie de coerență, nu de două modele de autoritate care se sabotează. Vrem copii echilibrați emoțional? Atunci noi, adulții, trebuie
să oferim modele de echilibru, colaborare și congruență.
Ce va ține copilul minte peste ani
Copilul nu are nevoie de tabere, ci de o comunitate matură emoțional, care îl cunoaște, îl sprijină și îl ascultă. Are nevoie de adulți care nu doar vorbesc despre educație, ci o trăiesc în relație. Care nu spun „este un copil dificil”, ci se întreabă cu adevărat: „Ce transmite acest copil prin comportamentul lui? Ce are nevoie să simtă pentru a se liniști, a învăța și a crește?” Peste ani, copilul nu va ține minte notele, certurile sau rapoartele școlare. Va ține minte felul în care l-au făcut să se simtă oamenii mari din jurul lui.
O echipă reală are un singur centru: copilul
Să fim o echipă nu înseamnă să fim mereu de acord, ci să ne uităm în aceeași direcție: spre copil. Să avem curajul de a pune relația mai presus de regulă și colaborarea mai presus de control.
Dacă reușim să construim acest cadru de încredere și sprijin, copilul nu doar că va învăța mai bine. Va învăța ce înseamnă o relație sănătoasă. Și aceasta este, poate, cea mai valoroasă lecție pe care o poate primi.
Direcții concrete pentru o echipă funcțională
- Conversații regulate, nu doar intervenții în criză
Înlocuiți „ședințele tensionate” cu discuții firești, regulate – poate fi un mesaj de apreciere, o întrebare simplă sau o reflecție. Relațiile se construiesc între probleme, nu doar în mijlocul lor.
- Lăsați presupunerile deoparte. Îl putem întreba sincer: „Ce te ajută să înveți mai bine?”, „Cum aș putea să fiu mai aproape de tine fără să te presez?”
- Clarificați scopul educației.
Ne dorim note mari? Disciplină? Bucuria de a învăța? Dacă părinții urmăresc performanța, profesorul conformitatea și copilul tânjește după conectare, atunci echipa nu funcționează.
- Dincolo de judecată: întrebați, nu acuzați
Când apare un conflict, întrebați: „Ce nu înțeleg eu încă?” și „Ce vrea acest comportament să ne spună?” în loc de „Cine a greșit?”.
- Coerență în mesaje
Dacă acasă i se spune „fii tu însuți”, iar la școală „fii ca ceilalți”, copilul trăiește o ruptură interioară. Mesajele contradictorii îl dezorientează și îl forțează să aleagă loialități imposibile.