FacebookTwitterLinkedIn

Banca Comercială Română (BCR) a atras 500 milioane EUR în cea de-a doua emisiune de euroobligațiuni lansată în această lună, consolidându-și accesul la piețele internaționale de capital și obținând una dintre cele mai competitive marje de finanțare din ultimii ani pentru o emisiune eligibilă MREL a unei bănci din România.

Tranzacția a generat un interes puternic din partea investitorilor instituționali: peste 130 de participanți au subscris, iar cererea totală a depășit 2 miliarde EUR, de patru ori valoarea oferită. Emisiunea a fost intermediată de Bank of America, BNP Paribas, Citi, Erste Group și JP Morgan, iar obligațiunile vor fi listate la Bursa de Valori din Viena și ulterior la Bursa de Valori București.

Noile obligațiuni au o maturitate de șase ani și opțiune de răscumpărare după cinci ani, fiind parte din strategia BCR de a extinde curba de randament și de a ancora un cost eficient al finanțării pe termen lung. Ratingurile estimate pentru această emisiune sunt Baa2 (Moody’s) și BBB+ (Fitch), în linie cu programul de obligațiuni al băncii.

„Succesul acestei emisiuni arată că investitorii apreciază consistența cu care construim valoare și modul responsabil în care navigăm un context global imprevizibil. Este un vot de încredere nu doar pentru BCR, ci și pentru direcția în care evoluează economia țării”, a declarat Sergiu Manea, CEO BCR.

Interesul ridicat încă din primele ore — peste 1,5 miliarde EUR — a permis ajustarea finală a marjei la 35 bps sub randamentul titlurilor guvernamentale în euro cu maturitate comparabilă, reflectând poziția solidă a BCR între emitenții din Europa Centrală și de Est.

Valoarea totală atrașă de BCR prin cele două emisiuni de obligațiuni derulate în noiembrie 2025 ajunge la 3,625 miliarde RON echivalent:
• 1,125 miliarde RON prin emisiunea locală din 11 noiembrie 2025
• aproximativ 2,5 miliarde RON echivalent (500 milioane EUR) prin euroobligațiunea din 25 noiembrie 2025.

De la lansarea programului de obligațiuni, BCR a atras finanțări de peste 12,3 miliarde RON, contribuind la dezvoltarea pieței de capital și la conectarea economiei românești cu investitorii internaționali.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.