Piața rezidențială premium și de lux din București va încheia anul 2025 cu peste 1.000 de locuințe finalizate în proiecte noi din Capitală și zona metropolitană, potrivit unui raport publicat de compania de consultanță imobiliară SVN Romania. Este cel mai ridicat nivel consemnat până acum pentru acest segment.
Creșterea este influențată de livrarea mai multor proiecte de mari dimensiuni, fiecare cu cel puțin 100 de unități, alături de un număr semnificativ de ansambluri mai mici, cu câteva zeci de locuințe. Valoarea totală a tranzacțiilor din segmentul premium și de lux – incluzând locuințe noi, revânzări și proprietăți istorice – este estimată să depășească 415 milioane de euro în 2025.
„2025 a fost un an bun pentru piața rezidențială premium și de lux din Capitală, cu un număr record de livrări și tranzacții pentru istoria modernă a României – iar un volum similar nu se va mai înregistra prea curând, având în vedere împuținarea terenurilor pretabile pentru dezvoltarea unor proiecte similare”, a comentat Raluca Dobrișan, Managing Partner SVN Romania | Residentialist | Floreasca.
Potrivit analizelor SVN, prețurile pentru locuințele premium și de lux pornesc de la 3.500 euro/mp și pot depăși 6.000 euro/mp, în timp ce valoarea medie a unei proprietăți noi tranzacționate în acest an se situează în jurul a 400.000 de euro plus TVA. Pentru unitățile cu suprafețe mari și amplasamente privilegiate, prețurile pot ajunge la peste două milioane de euro. În 2025, compania a intermediat mai multe tranzacții în intervalul 1 – 1,3 milioane euro.
Pe ansamblul pieței rezidențiale, SVN estimează că aproximativ 18.000 de locuințe vor fi finalizate în București și Ilfov în 2025, un nivel ușor superior celui din 2024, când s-a înregistrat cel mai scăzut volum de livrări din ultimii cinci ani. Totuși, vânzările de locuințe la nivel regional au scăzut cu 5,7% în primele zece luni ale anului, conform datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
SVN Romania raportează peste 1.300 de locuințe vândute în primele nouă luni din 2025, cu o valoare cumulată de peste 200 milioane euro. De la înființare, compania a intermediat peste 11.000 de tranzacții rezidențiale, cu o valoare totală de peste 1,1 miliarde de euro.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.