Banca Comercială Română (BCR) și Google România lansează o nouă etapă a programului ZBOR, prin formarea primei generații de traineri AI pregătiți de specialiști Google.
Inițiativa marchează o premieră în România și aduce în hub-urile ZBOR primele ateliere de Inteligență Artificială dedicate tinerilor, parte din angajamentul comun al celor două organizații pentru dezvoltarea competențelor digitale și pregătirea profesiilor viitorului.
Începând din luna noiembrie, experții Google vor susține în cele nouă hub-uri ZBOR – Cluj-Napoca, Brașov, Constanța, Iași, Ploiești, Târgu Jiu, Vaslui, Baia Mare și Timișoara – o serie de ateliere gratuite de AI care îi vor ajuta pe tineri să înțeleagă și să folosească tehnologia în mod responsabil și creativ.
Temele includ utilizarea instrumentelor de AI în procesul de învățare și carieră, impactul AI asupra pieței muncii, precum și principiile etice ale acestei tehnologii emergente.
„ZBOR este despre experiențe, despre învățarea care vine din explorare, curiozitate și comunitate. Colaborarea cu Google duce mai departe această misiune, aducând competențele viitorului acolo unde contează cel mai mult – aproape de tineri. Inteligența Artificială nu înseamnă doar algoritmi și tehnologie, ci o nouă formă de exprimare și de înțelegere a lumii”, a declarat Nicoleta Deliu-Pașol, Head of Communication & CSR, BCR.
O generație pregătită pentru profesiile viitorului
Prin acest parteneriat, ZBOR devine un liant între educația non-formală și competențele tehnologice ale viitorului, oferind acces la resurse globale și know-how-ul Google. Trainerii formați vor duce mai departe cunoștințele dobândite în comunitățile lor, contribuind la crearea unei generații de tineri pregătiți să folosească AI cu sens și responsabilitate.
„Google este și va fi în continuare un partener de încredere pentru România. După 15 ani de activitate locală, intrăm într-un nou capitol, definit de inteligența artificială. Prin parteneriate precum cel cu BCR și ZBOR, ne propunem să oferim tinerilor instrumentele și competențele necesare pentru a-și construi viitorul”, a declarat Elisabeta Moraru, Country Director Google România.
Lansat de BCR în 2024, ZBOR este cel mai amplu program dedicat tinerilor din România, cu o rețea de hub-uri educaționale, o platformă digitală de învățare și o comunitate de peste 10.000 de tineri, traineri și mentori. Programul promovează învățarea prin experiență, dezvoltarea abilităților de viață și încrederea în propriul potențial.
„Pentru mine, ZBOR e locul unde am învățat că încrederea se construiește pas cu pas — din întrebări, nu din certitudini. Trainingul cu Google mi-a schimbat complet perspectiva: am realizat că inteligența artificială nu e despre roboți, ci despre oameni”, spune Diana Costăchescu, trainer ZBOR.
Atelierele de AI din hub-urile ZBOR sunt gratuite și disponibile pentru toți tinerii interesați.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.