FacebookTwitterLinkedIn

La 33 de ani de la intrarea în industria mezelurilor, fondatorii afacerii de familie, Cris-Tim Family Holding, anunță intenția de listare pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București.

Oferta va include atât o componentă de vânzare de acțiuni deținute de acționarul majoritar, cât și o componentă de vânzare de acțiuni nou emise (majorare de capital social).

Compania este unul dintre cei mai importanți jucători din industria alimentară din România, iar planurile de viitor ale fondatorilor sunt deja bine trasate, în ciuda contextelor economice tot mai dificile.

„2025 este un an marcant în istoria companiei noastre pentru că am ales să urcăm o nouă etapă în dezvoltarea businessului. Ne-am propus să ne listăm la Bursă, iar în perioada următoare intrăm într-un nou proces de consolidare a afacerii. Vrem să creștem atât organic printr-un amplu program de investiții, dar și să demarăm un proces complex de fuziuni și achiziții în piață”, a punctat Radu Timiș Jr.

Pentru perioada 2025-2030, Cris-Tim și-a propus un plan de investiții în cuantum de 890 de milioane de lei. O parte a acestui plan de investiții este concentrată în direcția dezvoltării capacităților existente de producție, program finanțat parțial prin programul național de revitalizare a industriei agro-alimentare Investalim. Programul de investiții va fi implementat în perioada 2025 – 2028, acordul de finanțare fiind semnat pe 8 octombrie 2024 de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale („AFIR”).

În anul 2024, Cris-Tim a înregistrat venituri totale de 1,12 miliarde de lei, cu EBITDA de 167 milioane de lei și un profit net de 88 milioane de lei.

Compania are două linii principale de afaceri: segmentul mezeluri care, la finalul anului 2024, a generat 86% din venituri, respectiv segmentul ready-meals care a contribuit cu 9,4% din venituri.

Veniturile aferente segmentului mezeluri au fost de peste 960 milioane de lei în anul 2024 în timp ce veniturile aferente segmentului ready-meals au fost de peste 100 milioane de lei în aceeași perioadă, în creștere puternică față de anii anteriori.

În prezent, compania exportă în 17 state, țara în care se exportă cel mai mult fiind Marea Britanie. În mai 2023, compania a primit aviz pentru a exporta și pe piața din SUA, dar exporturile pe această piață au fost suspendate.

„După foarte multe audituri ale autorităților americane am reușit să obținem aprobarea pentru a exporta unul dintre produsele noastre reprezentative, și anume, salamul de Sibiu. În timp ce ne pregăteam să exportăm, autoritățile americane au suspendat exportul din cauza existenței focarelor de pestă porcină africană din România. America este o piață uriașă și ne dorim în continuare să exportăm acolo. Pe această piață crud-uscatele se vând foarte bine. (…) Deocamdată, în America exportăm brânzeturi”, a explicat pentru Forbes România, Radu Timiș Jr., evoluția exporturilor companiei.

Fondată în anul 1992 de către familia Timiș, compania are astăzi 3 fabrici cu o capacitate cumulată de producție de 215 tone pe zi: fabrica principală se regăsește la Filipești de Pădure (județul Prahova) –  aceasta are o arie de producție de 50.000 mp, cu o capacitate tehnologică de 165 de tone zilnic. Fabrica de la Măgureni (județul Prahova) are o arie de producție de 6.000 mp și cu o capacitate de producție de 25 de tone pe zi și Fabrica de la București –  cu o arie de producție de 2.200 mp și cu o capacitate de producție de 25 de tone pe zi. Compania mai deține și 18 magazine proprii, 9 depozite frigorifice și o flotă auto de peste 500 de vehicule.

Cris-Tim Family Holding este deținută în proporție de 99,97% de către Rangeglow Limited, controlat de către antreprenorii fondatori, Radu și Cristina Timiș.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.