Factura publică a Jocurilor Olimpice şi Jocurilor Paralimpice din 2024 de la Paris a ajuns la 6,6 miliarde de euro, conform Curţii franceze de conturi, o reevaluare în creştere faţă de prima estimare de 5,9 miliarde de euro, comunicată în iunie.
Costurile se împart în 3,02 miliarde de euro cheltuite pentru organizare – inclusiv 1,44 miliarde de euro pentru securitate – şi 3,63 miliarde de euro pentru infrastructură, potrivit Agerpres.
Această ”primă evaluare generală” include în special cheltuielile administraţiilor locale, precum şi cheltuielile pentru a asigura accesibilitatea la înot în Sena pentru probele de înot în ape deschise şi triatlon.
Spre comparaţie, în 2023, documentele bugetare prevăzuseră investiţii publice de 2,44 miliarde de dolari pentru aceste Jocuri. Iar în martie 2024, preşedintele Curţii de Conturi, Pierre Moscovici, a estimat că acestea ”ar trebui să coste” între 3 şi 5 miliarde de euro din bani publici.
Luni, Moscovici a subliniat ”succesul incontestabil al Jocurilor” în cadrul unei conferinţe de presă, în timp ce evenimentul a generat o ”mobilizare puternică a finanţelor publice”, preşedintele Curţii de Conturi subliniind ”absenţa depăşirilor bugetare” şi un cost public ”controlat”.
Suma de 6,6 miliarde de euro ”este substanţială”, dar Jocurile de la Paris ”nu au fost prea scumpe”, a rezumat oficialul francez.
Curtea de Conturi a mai afirmat că, ”în ciuda unor incertitudini metodologice semnificative, o comparaţie cu Jocurile de la Londra desfăşurate în 2012 sugerează că ediţia din 2024 a fost mai puţin costisitoare pentru finanţele publice, cu un raport de cel puţin 1 la 2”.
În privinţa impactului economic al Jocurilor de la Paris 2024, Curtea de Conturi – ”în limitele datelor disponibile” – consideră că a fost ”modest în această etapă” şi ”relativ limitat pe termen scurt”.
”Impactul Jocurilor Olimpice asupra creşterii economice anuale în 2024 este estimat, dacă se iau în considerare efectele indirecte, la +0,07 puncte procentuale din PIB”, sau 1,9 miliarde de euro, rezumă raportul.
Metodologia Curţii de Conturi a fost contestată în iunie de COJO, care a considerat cifrele ”disproporţionate faţă de realitate” şi, la rândul său, a estimat factura publică la ”în jur de două miliarde de euro”.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.