Polonia se află cel mai aproape de un conflict deschis de la Al Doilea Război Mondial încoace, a declarat miercuri prim-ministrul Donald Tusk, după ce statul membru NATO a doborât drone rusești deasupra teritoriului său.
Potrivit Reuters, el a spus că Polonia a cerut NATO să deschidă consultări în baza Articolului 4 al tratatului său, care prevede că membrii alianței militare occidentale se vor consulta ori de câte ori, în opinia oricăruia dintre ei, teritoriul, independența politică sau securitatea unuia dintre ei este amenințată.
Tusk a spus în parlament că au existat 19 încălcări ale spațiului aerian polonez peste noapte. Incursiunile au intensificat tensiunile care erau deja în creștere după încălcări anterioare provocate de drone. „Nu am motive să afirm că suntem la marginea războiului, dar a fost trecută o linie și situația este incomparabil mai periculoasă decât înainte”, a spus Tusk, citat de Reuters, și „Această situație ne aduce cel mai aproape de un conflict deschis de la Al Doilea Război Mondial.”
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.