Conform unei analize efectuate de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), studiile recente din domeniu evidențiază o tendință pronunțată de intensificare a activității pe rețelele sociale în lunile de vară, în special în rândul adolescenților și tinerilor. Media zilnică de utilizare a ecranelor este de aproximativ 6 ore în perioada verii, această cifră fiind în strânsă legătură cu prezența unui timp liber mai generos și lipsa activităților școlare.
Tinerii manifestă o preferință crescută pentru platforme centrate pe divertisment și interacțiune rapidă, precum Instagram și TikTok.
Cercetările consultate de CJI în cadrul analizei, precum studiul Students and Digital Screens: Media Consumption and Reading Habits Before and After the Summer Holidays realizat de Universitatea Badji Mokhtar Annaba din Tunisia, subliniază faptul că timpul nestructurat din vacanța de vară favorizează o creștere a timpului petrecut online de către copii și adolescenți, cu potențiale implicații asupra dezvoltării lor cognitive, dar și asupra performanței școlare.
Conform unui studiu* efectuat de Centrul pentru Jurnalism Independent, elevii de liceu din România spun că petrec în general 6 ore pe zi pe internet, în timp ce elevii de gimnaziu petrec 4 ore pe zi, iar cei de clasele a III-a și a a IV-a 2 ore.
Elevii de liceu și gimnaziu folosesc cel mai mult internetul pentru a comunica cu prietenii, familia sau cu alte persoane, pentru a urmări conținut media pe rețelele sociale și pentru a asculta muzică.
Instagram, WhatsApp, TikTok și YouTube în topul rețelelor utilizate de elevii de gimnaziu și liceu din România
Potrivit studiului demarat de CJI pe parcursul anului 2024, o treime dintre elevii de liceu și aproape un sfert din elevii de gimnaziu afirmă că petrec pe TikTok mai mult de 5 ore într-o zi obișnuită. Mai mult de o treime dintre elevii de liceu și de gimnaziu folosesc această rețea socială între 2-3 ore într-o zi (36.2% la liceu, 32.3% la gimnaziu).
TikTok este urmată de Instagram, pe care 22.8% dintre elevii de liceu și 17.8% dintre elevii de gimnaziu afirmă că petrec peste 5 ore pe zi. În același timp, cei mai mulți elevi de liceu și de gimnaziu utilizează Instagram mai degrabă sub o oră pe zi (26.1% la liceu, 34.6% la gimnaziu) și între 2- 3 ore pe zi (33.9% la liceu, 31% la gimnaziu).
În ceea ce privește WhatsApp, acesta este utilizat într-o zi obișnuită de obicei o oră sau mai puțin; mai mult de jumătate dintre elevii de liceu și cei de gimnaziu au oferit acest răspuns în proporția cea mai mare: 53.9% la liceu, 56.1% la gimnaziu.
YouTube este aproape la fel de mult utilizat de elevii de liceu și de cei de gimnaziu, cu o durată de o oră sau mai puțin pe zi (în cazul a 36.2% elevi de liceu și 40.2% elevi de gimnaziu) și de 2-3 ore pe zi (în cazul a 36.2% elevi de gimnaziu și 37.7% elevi de liceu).
*Studiul Relația cu informația și obiceiurile de consum media ale copiilor și tinerilor din România a fost elaborat de Centrul pentru Jurnalism Independent. În cadrul cercetării au participat 1.852 de copii și tineri. Marja de eroare a eșantionului este de ±1% și studiul are un nivel de încredere de 95%.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.