Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, sâmbătă, că România are viitor într-un timp tangibil, imediat după ce va trece perioada de corecţie.
Nicușor Dan la congresul extraordinar al PNL: „Vreau să vă transmit convingerea mea că România are un viitor nu peste 20-30 de ani, ci peste doi-trei ani, imediat ce vom trece peste perioada aceasta de corecţie. România are un sector privat dinamic, competitiv, România are şansa să intre în OCDE şi astfel să atragă mult mai multe investiţii străine la sfârşitul anului viitor, deci România are viitor şi într-un timp tangibil”, conform Agerpres.
Președintele le-a mulţumit liberalilor pentru că au „ţinut direcţia corectă pentru România şi şi-au asumat decizii grele în momente grele”, deşi a spus că în 35 de ani partidul a făcut şi greşeli.
Nicușor Dan: „E foarte important că PNL şi-a asumat guvernarea. Suntem cu toţii obligaţi să reparăm în anii care urmează toate lucrurile care au fost aşezate greşit în societate, pentru că altfel românii în 2028 nu ne vor mai ierta şi sunt foarte optimist că vom reuşi să facem împreună lucrurile acestea.”
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.