Deficitul comercial al României continuă să se accentueze: în perioada ianuarie-mai 2025, balanța comercială (FOB/CIF) a înregistrat un minus de 14,32 miliarde de euro, în creștere cu 16,4% față de aceeași perioadă din 2024, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.
Exporturile au totalizat 39,47 miliarde de euro, în timp ce importurile au ajuns la 53,79 miliarde de euro, semnalând o deteriorare suplimentară a echilibrului dintre fluxurile comerciale externe.
Ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (47% la export și 35,7% la import) și alte produse manufacturate (27,8% la export și 28,1% la import).
În primele cinci luni ale anului, comerțul României cu partenerii din Uniunea Europeană a dominat schimburile externe de bunuri, generând 71,5% din totalul exporturilor (28,22 miliarde euro) și 72,1% din totalul importurilor (38,79 miliarde euro). În schimb, relațiile comerciale cu statele din afara UE au însumat 11,26 miliarde euro la exporturi și 15 miliarde euro la importuri, reprezentând 28,5% din totalul exporturilor și 27,9% din totalul importurilor, potrivit datelor INS pentru perioada ianuarie–mai 2025.
În luna mai 2025, exporturile FOB au însumat 8 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 10,73 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,73 miliarde de euro.
Față de luna mai 2024, exporturile din luna mai 2025 au crescut cu 10,6%, iar importurile au crescut cu 5%.
Prețul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă prețul la frontiera țării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum și toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.
Produsul Intern Brut a stagnat în primul trimestru al acestui an
Economia României și-a încetinit vizibil ritmul la început de an: Produsul Intern Brut a stagnat în primul trimestru din 2025 față de trimestrul anterior, iar comparativ cu aceeași perioadă din 2024 a înregistrat un avans modest, de doar 0,3%, potrivit datelor provizorii (2) publicate joi de Institutul Național de Statistică. Recalculările efectuate de INS asupra seriei ajustate sezonier nu au modificat ritmurile de creștere comunicate anterior, în estimarea din 6 iunie.
Astfel, pe date ajustate sezonier, PIB-ul estimat pentru trimestrul I 2025 a fost de 460,427 miliarde de lei prețuri curente, în termeni nominali, iar în termeni reali, în creștere cu 0,6% față de trimestrul I 2024.
Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru primele trei luni a fost de aproximativ 375,774 miliarde de lei prețuri curente, în creștere, în termeni reali, cu 0,3% față de trimestrul I 2024.
La creșterea PIB, în trimestrul I 2025 față de trimestrul I 2024, au contribuit în special următoarele ramuri: construcțiile (+0,4%), care au înregistrat o creștere a volumului de activitate cu 9,9%; Informațiile și comunicațiile (+0,1%), care a înregistrat o creștere a volumului de activitate cu 0,9%; tranzacțiile imobiliare (+0,1%), care au înregistrat o creștere a volumului de activitate cu 0,8%; administrația publică și apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învățământul; sănătatea și asistența socială (+0,1%), care au înregistrat o creștere a volumului de activitate cu 0,4%; impozitele nete pe produs – volumul acestora a crescut cu 3,7 puncte procentuale în varianta provizorie (2) comparativ cu varianta provizorie (1), de la 3,5% la 7,2%.
O contribuție negativă la creșterea PIB a înregistrat-o industria (-0,5%), care a înregistrat o scădere a volumului de activitate cu 3%.
Pe categorii de utilizări, față de datele din iunie, contribuția cheltuielilor pentru consumul final al gospodăriilor populației a coborât de la +1,3% la +1,1%, ca urmare a scăderii volumului său cu -0,2 puncte procentuale de la 1,9% la 1,7%.
În ceea ce privește cheltuiala pentru consumul final individual al administrațiilor publice, contribuția acesteia a scăzut de la +0,5% la -0,4%, ca urmare a diminuării volumului său cu -11,2 puncte procentuale de la plus 5,8% la minus 5,4%.
Formarea brută de capital fix (investițiile, n.r.) a avut o contribuția în urcare de la +0,9% la +1,1%, ca urmare a creșterii volumului său cu +1,2 puncte procentuale de la 4,3% la 5,5%.