FacebookTwitterLinkedIn

Conform unui nou studiu Samsung pe piața din România, realizat cu sprijinul Cult Research, românii dedică în medie peste 18 ore pe săptămână activităților de rutină, adică echivalentul unui job part-time. Asta se traduce în peste 58 de zile pe an consumate pentru activități repetitive, în detrimentul experiențelor care contează: timpul petrecut cu familia, pasiunile și relaxarea (notă: studiul ia în calcul perioada activă zilnică a unei persoane, de aproximativ 16 ore).

Despre beneficiile tehnologiei AI pentru stilul de viață al românilor am discutat cu Simona Panait, Marketing Director, Samsung Electronics România și Bulgaria.

  •  Ați lansat zilele trecute un studiu de piață, realizat cu sprijinul Cult Research, din care am aflat faptul că românii petrec mult mai puțin timp pentru lucrurile care contează, față de timpul petrecut pentru activități de rutină. Care sunt cele mai importante concluzii ale acestui sondaj?  

AI timp pe plus+ este noua noastră campanie cu focus pe recâștigarea timpului, cu ajutorul inteligenței artificiale și a tehnologiei Samsung, pentru experiențe de calitate, în detrimentul rutinei și activităților repetitive.

Practic, folosind tehnologiile și ecosistemul Samsung, primești ajutor personalizat și inteligent pentru eficientizarea activităților de rutină la birou, cum ar fi rezumarea meeting-urilor și discuțiilor, organizarea calendarului cu ajutorul Galaxy AI, dar și acasă, unde platformele SmartThings și AI Home îți conectează toate dispozitivele inteligente din casă, de la televizor la frigider, cuptorul de gătit, sistemul de aer condiționat și chiar prizele și sistemul de iluminat smart. Acestea îți învață obiceiurile și rutinele, pentru a-ți optimiza sarcinile zilnice, cum ar fi curățenia, organizatul activității de gătit, spălatul și uscatul hainelor, setarea temperaturii ambientale optime, in timp ce tu câștigi mai mult timp pentru activități care îți aduc bucurie și împlinire la nivel personal sau împreună cu familia și cu cei dragi.”

  •  Ați lansat zilele trecute un studiu de piață, realizat cu sprijinul Cult Research, din care am aflat faptul că românii petrec mult mai puțin timp pentru lucrurile care contează, față de timpul petrecut pentru activități de rutină. Care sunt cele mai importante concluzii ale acestui sondaj?  

Studiul subliniază provocările actuale ale românilor în echilibrarea unui stil de viață aglomerat, jonglând zilnic intre orele petrecute la job, activitățile rutiniere de acasă și timpul petrecut cu familia, pentru hobbyuri și pasiuni și nu în ultimul rând, pentru sănătatea și starea de bine personală. Din fericire, în ziua de astăzi avem și un ajutor de nădejde în soluțiile tehnologice inteligente, pentru o viață mai ușoară și mai echilibrată.

Prima dintre concluziile studiului ne spune că românii pierd până la 18 ore pe săptămână pentru treburile casnice, echivalentul unui job part-time. Aceste ore se transformă în 58 de zile pe an, adică aproape 2 luni de zile petrecute pentru activități de rutină, acasă (notă: studiul ia în calcul perioada activă zilnică a unei persoane, de aproximativ 16 ore). Această perioadă semnificativă afectează timpul liber și echilibrul vieții personale și profesionale. Prin contrast, românii petrec doar 40 de zile pe an făcând activități care ii conectează și îi apropie în cuplu, 19 zile pe an cu animalul de companie, doar 8 zile pe an bucurându-se de plimbări și ieșiri în parc cu copiii și 6 zile pe an citind sau ascultând podcast-uri.

Adoptarea tehnologiei inteligente transformă modul în care românii gestionează treburile de organizare a casei, crescând productivitatea și lăsând acestora mai mult timp pentru activități care aduc sens și bucurie în viață. Ecosistemul Samsung SmartThings permite interconectarea dispozitivelor, astfel încât acestea să comunice între ele și să preia din activitățile de rutină eficientizându-le, pentru ca utilizatorul să câștige timp.”

  • Cum percepe publicul tehnologia AI în anul 2025? Înțelege acesta beneficiile tehnologiei AI în diversele aspecte ale vieții?  

„Percepția europenilor asupra tehnologiei AI este caracterizată de un optimism prudent, însoțit de o preocupare semnificativă pentru confidențialitatea datelor personale. Aceste preocupări rămân o barieră în calea adoptării inteligenței artificiale.

Pe de altă parte, consumatorii dobândesc din ce în ce mai mult o înțelegere practică a inteligenței artificiale prin aplicarea din lumea reală. Românii rămân printre cei mai entuziaști dintre europenii în percepția și adoptarea acestei tehnologii, cu un procent de 37% care afirmă că înțeleg pe deplin inteligența artificială, iar dintre platformele mobile de inteligență artificială prezente pe piață, Samsung Galaxy AI are cel mai puternic impact așteptat în rândul consumatorilor români, 64% dintre aceștia susținând că au încredere că această tehnologie le va îmbunătăți viața.

Ca o consecință firească, se observă din ce în ce mai mult că tehnologia AI capătă importanță în topul motivelor de achiziție ale românilor, când vine vorba de produsele electronice și electrocasnice.

În ciuda beneficiilor clare, cum ar fi automatizarea sarcinilor casnice, personalizarea experiențelor și eficientizarea consumului energetic, utilizatorii manifestă reticență din cauza temerilor legate de protecția datelor și a intimității personale.

Samsung răspunde acestor îngrijorări printr-o strategie solidă de securitate, integrată în platforma sa SmartThings și în ecosistemul Home AI. Tehnologiile avansate precum Knox Matrix asigură protecția datelor prin criptare și control transparent al confidențialității, facilitând și un control simplificat al securității în întreaga casă conectată.

Românii recunosc potențialul transformator al AI în viața cotidiană, iar printr-o comunicare deschisă și soluții tehnologice robuste de securitate, putem contribui la depășirea barierelor, facilitând accesul larg la beneficiile reale ale AI-ului pentru un stil de viață în care să ne simțim mai conectați la nivel uman și mai confortabil acasă, în fiecare zi.”

  • Cum arată ecosistemul Samsung SmartThings și care sunt principalele beneficii pentru confortul acasă?  

Așa cum spuneam anterior, produsele electronice și electrocasnice inteligente cu AI de la Samsung învață comportamente și eficientizează sarcini de rutină, optimizând timpul și eforturile utilizatorilor.

De exemplu, prin aplicația SmartThings, utilizatorii pot programa mașina de spălat să pornească automat în momentele optime, iar aceasta adaptează ciclurile de spălare în funcție de tipul și cantitatea rufelor, frigiderul inteligent poate trimite notificări pe telefon despre stocul de alimente, organizând lista de cumpărături și recomandând rețete, reducând astfel timpul petrecut pentru planificarea meselor, iar cuptorul poate fi pornit de la distanță pentru a eficientiza timpul de pregătire a meselor cu ingredientele pe care le ai deja în frigider, în timp ce aspiratorul robot finalizează curățenia. Mai mult, utilizatorii pot adăuga în aplicația SmartThings atât produse Samsung, cât și dispozitive compatibile de la alți producători, creând un mediu integrat în care aparatele comunică și se sincronizează pentru a prelua sarcinile repetitive.

În plus, Samsung investește în tehnologii sustenabile și eficiente energetic, precum modul AI Energy Mode pentru televizoare și electrocasnice, care optimizează consumul de energie în funcție de mediul înconjurător, contribuind la un stil de viață mai eco-friendly și mai economic. Aceste soluții nu doar reduc timpul pierdut, ci și impactul asupra mediului, creând un beneficiu dublu pentru utilizatori.”

  • Unde pot descoperi și testa românii ecosistemul Samsung, pentru a înțelege mai bine beneficiile tehnologiilor de ultimă generație ale companiei?  

„Alături de parteneri, am gândit de-a lungul timpului locații de prezentare interactive complet echipate cu produse smart Samsung, în care vizitatorii pot experimenta sinergia ecosistemului Samsung, cu ajutorul platformei SmartThings, cum sunt magazinele Samsung Plaza și eMag Băneasa. De curând am lansat și un parteneriat nou, alături de showroom-ul Kuziini, în centrul orașului București, unde publicul poate vizita un spațiu mobilat elegant, confortabil și perfect funcțional, echipat de asemenea cu toate produsele smart Samsung de ultimă generație și poate descoperi cum funcționează acestea inteligent și interconectat pentru a îmbunătăți viața utilizatorilor, acasă, cu ajutorul platformei SmartThings.

Tot în acest showroom, doritorii se vor bucura de o experiență vizuală imersivă, redată de un produs din gama TV de ultimă generație, noul MICRO LED TV cu diagonala de 110 inch, singurul produs Samsung de acest fel expus în sud-estul Europei.”

  • Pregătește Samsung ceva nou în perioada următoare, la categoria inovație AI?  

„Din perspectiva Samsung, ne aflăm într-un moment în care inteligența artificială devine parte centrală a experienței digitale. Angajamentul nostru este să transformăm modul în care utilizatorii noștri interacționează cu tehnologia, validând astfel susținerea publicului care plasează Samsung pe locul 2 în Top 20 cele mai de încredere branduri din România.

În perioada următoare, dorim să aducem inovația AI cu un pas mai aproape de utilizatori, în așa fel încât aceasta nu doar să optimizeze performanțele dispozitivelor, ci și să anticipeze nevoile acestora în timp real, făcând interacțiunea mai naturală și mai intuitivă.

Această evoluție reflectă viziunea noastră de a integra AI în toate aspectele vieții cotidiene, de la conectivitatea dispozitivelor și gestionarea inteligentă a resurselor, până la personalizarea experiențelor digitale, astfel încât tehnologia să devină un partener real și adaptat stilului de viață al fiecăruia. Ne dorim soluții AI care să ofere un plus de valoare, facilitând productivitatea, creativitatea și confortul utilizatorilor, într-un mod fluid și accesibil.

Prin aceste inovații, Samsung continuă să seteze standardele în domeniul inteligenței artificiale, oferind o experiență ultra-performantă, care pune în centrul atenției nevoile și dorințele utilizatorilor.”

_____

* conținut sponsorizat