Forbes România vă propune o discuție esențială despre lecțiile istoriei cu una dintre cele mai apreciate voci în domeniul cercetării epocii moderne și contemporane românești, doamna academician Georgeta Filitti.
Într-o perioadă încărcată de incertitudini și provocări, am ales să ne întoarcem privirea spre trecut, explorând momentele‑cheie care au modelat România de-a lungul ultimelor două secole. Între perioade de avânt și stagnare, de strălucire și declin social, un element fundamental a rămas constant: rolul educației și al elitelor în evoluția colectivă.
De la epoca fanariotă și efervescența Belle Époque la regimul comunist și „democrația originală” de după 1989, istoria ne oferă lecții valoroase despre transformare, decizie și responsabilitate. Într‑un dialog captivant, doamna academician Georgeta Filitti – reputată pentru cercetările sale asupra epocii moderne și contemporane românești – analizează cu luciditate și spirit critic parcursul țării noastre.
Vă prezentăm mai jos șapte teme centrale ale acestui dialog, disponibile în detaliu pe forbes.ro, ca o invitație la reflecție pentru oamenii de afaceri, liderii politici și societatea civilă. Un mesaj esențial reiese din această incursiune istorică: importanța echilibrului, a măsurii și a responsabilității fiecăruia în dezvoltarea României.
Educația, dincolo de simpla politețe
Unul dintre conceptele pe care istoricul Georgeta Filitti le subliniază de la începutul discuției cu Forbes România este importanța educației în sens larg, nu doar sub forma unor reguli de bună purtare. „Un om educat știe să se poarte în fiecare împrejurare”, spune Georgeta Filitti, adăugând că educația adevărată nu se oprește la formule de politețe – ea cuprinde, totodată, rafinamentul intelectual și implicarea civică.
În viziunea sa, educația implică o cunoaștere autentică (realizată prin lectură, contact cu științele, cu artele și o familiarizare cu valorile naționale și universale), caracter și măsură (respect față de semeni, spirit de discernământ și capacitatea de a judeca echilibrat evenimentele și ideile), dar și responsabilitate socială (conștiința faptului că nu trăim izolați, ci într-o rețea socială mai amplă, unde fiecare om contează și poate contribui).
În trecut, sintagma „un om bine‑crescut” nu se traducea doar prin bune maniere, ci și printr-o bază solidă de cunoștințe. Acest fapt se vedea clar la finalul secolului al XIX-lea și în perioada interbelică, atunci când mulți tineri români care studiau în străinătate – la Paris, Bruxelles, Berlin sau Viena – se întorceau cu idei noi în domenii precum drept, științe politice, arhitectură ori economie. Georgeta Filitti subliniază că mulți absolvenți români ai școlilor și universităților din Europa erau printre cei mai străluciți în promoțiile lor, reușind să impună apoi standarde foarte înalte și în țară.
Elite, generozitate și modele de dezvoltare
Un punct important al discuției a vizat rolul oamenilor de afaceri și al personalităților politice în transformarea României moderne. În trecut, exista un cult al binefacerii și al investiției în proiecte publice.
„În secolul 19 și în perioada interbelică era o adevărată mândrie să faci fapte de binefacere. Faptele de binefacere începeau de la familia regală în jos”, explică istoricul, arătând că inclusiv regele Carol I a încurajat, prin „domeniile coroanei”, un mod de organizare gospodărească exemplară. „Această generozitate era exprimată fie în societăți de binefacere, fie în antreprize de tot felul…”, explică Georgeta Filitti, referindu-se la mari familii care nu se limitau la a face profit, ci au lăsat, pe lângă palate și întreprinderi, o moștenire de binefaceri și proiecte utile comunității (spitale, cămine pentru ucenici, bursă de studii pentru tineri ș.a.).
Un personaj reprezentativ pentru acest spirit este Nicolae Malaxa, care a inițiat construirea unor fabrici moderne, a introdus inovații și a dat de lucru miilor de muncitori. Principiul central era „locurile de muncă, înainte de toate”, urmat îndeaproape de grija pentru condiții decente în uzine – cantine, săli de dușuri, programe de odihnă.
Efectul? Un atașament mai mare al muncitorilor, stabilitate socială și eficiență economică sporită. Mai mult decât atât, potrivit istoricului, Malaxa a reușit să creeze vagoane de tren recunoscute pentru calitatea lor, contribuind la infrastructura feroviară a României, fapt ce îl plasa în rândul vizionarilor industriali.
În perioada aceea, „responsabilitatea bogatului” nu se reducea la plata unor impozite, ci includea și ideea de a susține acțiuni caritabile, asociații de binefacere sau construcția de case pentru muncitori. A fost, notează doamna Georgeta Filitti, „o societate capitalistă cu multe hibe, dar și cu destule virtuți” – căci își propunea un anume echilibru între afaceri și viața comunității.
Acest model de solidaritate nu însemna doar generozitate, ci și un instrument de coeziune socială. Fabricile și marile întreprinderi dădeau de lucru miilor de muncitori, iar patronii se interesau de bunăstarea comunității, știind că astfel capătă stabilitate și recunoaștere.
Monarhia și „norocul istoric”
Georgeta Filitti consideră că instalarea principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (ales în 1866) a constituit „un adevărat moment de grație” pentru români. Într-o țară încă dominată de mentalități orientale, a venit un om care a respectat tradițiile locale, dar a adus și rigurozitatea germană.
În plus, acesta a încurajat deschiderea către Europa, prin investiții în tehnologii noi, precum telegraful, telefonul sau prin trimiterea studenților la universități occidentale. Nu în ultimul rând, regele Carol I a adus disciplină și seriozitate în instituțiile statului, încercând „să depășească vechile apucături fanariote, în care primează mica înțelegere și improvizația”.
Următorul salt istoric a fost epoca regelui Ferdinand și a reginei Maria, prințesă de origine britanică. Regina Maria a devenit o adevărată figură-simbol. Implicată direct în Primul Război Mondial, a vizitat tranșeele și spitalele, sprijinind moral soldații. A fost o activistă socială, patronând zeci de asociații de binefacere, cărora le procura fonduri și donații pentru categorii defavorizate, și o promotoare a imaginii României în afară, prin relații diplomatice, acțiuni caritabile și articole publicate.
„Regina Maria s-a integrat perfect în țara noastră, a cunoscut-o, a trăit pentru ea, nu doar prin titlu, ci prin ceea ce făcea, practic, în fiecare zi”, explică Georgeta Filitti.
Cu toate imperfecțiunile epocii, monarhia a jucat rolul de „arbitru”, dar unul implicat, atent la reforme și deschis inovației.
Între dictatură și democrație
Secolul XX nu a fost însă dominat doar de progres. După Al Doilea Război Mondial, vechile elite au fost înlocuite de activiști, iar proprietățile au fost confiscate. Acesta a fost începutul unei perioade de regres economic și subjugare ideologică. Oamenii de afaceri au dispărut aproape cu desăvârșire din peisaj, fiind considerați „exploatatori ai poporului”. Marii intelectuali fie au fost reduși la tăcere, fie au fost aruncați în închisori. Economia planificată, cu accent pe industrializarea forțată, a distrus spiritul antreprenorial și a dus la penurii.
„Activistul se simțea foarte bine: avea putere, locuia în case frumoase, confiscate, și avea rețele de magazine speciale. Iar populația de rând era adesea umilită de o justiție inegală, de lipsuri, de frig și de foame”, rememorează Georgeta Filitti.
Comunismul a semănat, astfel, ipocrizie (regimul proclama egalitate, dar favoriza un grup restrâns de privilegiați), iar societatea și-a pierdut reperele morale.
Libertate, haos și nevoia de „măsură”
Revoluția din 1989 a adus șansa revenirii la libertate și la inițiativă privată. Cu toate acestea, Georgeta Filitti observă că entuziasmul s-a lovit rapid de o realitate complicată.
În primul rând, au apărut legi stufoase și contradicții legislative. Retrocedările au fost îngreunate de birocrație și multe procese de corupție s-au prelungit la nesfârșit, transmițând un semnal de neîncredere în justiție.
Un urbanism haotic a început să domine, în condițiile în care, în goana după profit, au fost ridicate cartiere sau blocuri-turn fără infrastructura de bază (drumuri, canalizare, școli). În schimb, vechi clădiri de patrimoniu au fost lăsate să se dărâme, iar proiecte coerente de sistematizare (de tipul celor din perioada interbelică) au lipsit.
Nu în ultimul rând, au apărut noi îmbogățiți, „care nu au fost totdeauna modele”. (…) Uneori, se repetă logica lui „a avea” (mașini, case, conturi), fără „a da”. (…) „E o dovadă de foame de imagine, de lipsă de educație”, comentează Georgeta Filitti, făcând trimitere la capii societății din ultimele decenii, preocupați mai degrabă să afișeze constant luxul, în loc să se preocupe de nevoile reale ale oamenilor.
În acest context, istoricul subliniază că nu există o formulă magică și că efortul trebuie împărțit.
„Nu putem aștepta totul de la un singur om sau de la un guvern. Fiecare are datoria lui, fie că e profesor, antreprenor, primar sau simplu cetățean”, insistă Georgeta Filitti și detaliază o perspectivă pe cât de simplă, pe atât de surprinzătoare pentru o societate căreia îi lipsesc modelele adecvate.
Profesorii trebuie să se asigure că elevii nu învață doar noțiuni, ci și respectul față de comunitate. (…) Oamenii de afaceri sunt invitați să investească local, să creeze condiții decente pentru angajați și să sprijine inițiative culturale ori caritabile. (…) Funcționarii și politicienii trebuie să adopte legi clare și să aplice „măsura”, un termen pe care doamna Filitti îl consideră esențial. „Să nu exagerezi și să-ți păstrezi echilibrul, inclusiv în ambiții și în decizii.”
Mărturia Bucureștiului
Un exemplu evocator pentru nevoia de viziune este capitala României. Georgeta Filitti arată că Bucureștiul a cunoscut perioade de creștere coerentă, dar și prăbușiri.
„Pache Protopopescu, primarul de la sfârșitul secolului al XIX-lea, a avut curajul să contracteze un împrumut, invitându-i și pe locuitori să contribuie voluntar. (…) Rezultatul: s-au desenat mari bulevarde și iluminatul stradal, iar în trei luni s-a strâns de 28 de ori mai mult decât nevoie, o dovadă că bucureștenii erau dornici să-și modernizeze orașul.”
După Primul Război Mondial, au existat planuri de sistematizare ale unor arhitecți celebri, precum Ion Berindei sau Victor Ștefănescu. Multe au prins contur, deși crizele economice și politice au încetinit ritmul.
În schimb, epoca Ceaușescu a adus demolări masive și construcții grandioase (precum Casa Poporului/Palatul Parlamentului), dar a distrus zone istorice valoroase.
În prezent, se discută despre planuri urbanistice moderne, însă deciziile adeseori sunt fragmentate și marcate de interese imobiliare. „Reapar aceleași întrebări: cine are viziune și cum se poate colabora cu societatea civilă?”
Românii în Europa, un dialog vechi de secole
O temă insuficient conștientizată, spune doamna academician Georgeta Filitti, este „faptul că România a fost dintotdeauna parte din Europa”. De-a lungul arhivelor continentului, se găsesc mărturii românești, de la corespondența voievozilor cu cancelariile occidentale la ingineri și arhitecți români care și-au lăsat amprenta în țările adoptive. „A existat mereu acest dialog, fie că vorbim de Ionel Brătianu vizitând marile muzee din Florența în vacanțe, fie de studenți români primiți cu entuziasm la Paris”, subliniază Georgeta Filitti.
La rândul lor, occidentalii au făcut investiții în România – mai ales în epoca interbelică, aducând expertiză și know-how tehnic (de pildă, compania suedeză care a dezvoltat industria de profil chimic).
Astfel, ideea „europenizării României” nu e doar un proiect recent. Ea se consolidează încă din secolul al XIX-lea, fiind fundamentală pentru modernizarea țării.
Trecutul, ca lecție pentru viitor
Istoricul Georgeta Filitti invită, astfel, la un exercițiu de analiză: dacă privim trecutul cu atenție, dar nu prin mituri și lozinci, observăm că România a înregistrat progrese remarcabile de fiecare dată când elita politică și economică a investit în educație și s-a purtat cu responsabilitate, atunci când s-a menținut un echilibru între inovație și respectul pentru tradiție, când a funcționat justiția, sancționând fără întârziere corupția și nedreptățile, dar mai ales când oamenii au reușit să depășească diferențele regionale sau culturale, înțelegând că „suntem o singură comunitate”.
În schimb, derapajele apar când falsa elită își folosește poziția doar pentru lux și opulență, fără a lăsa nimic durabil în urmă, când „legea rămâne literă moartă, iar nepotismul și conflictele primează asupra binelui public” și, mai ales, când se propagă excesul de mândrie națională și retorica extremistă „fără a ne pune întrebarea dacă ne putem descurca singuri într-un mediu tot mai globalizat”.
„Fiecare trebuie să-și facă datoria, acolo unde se află. Și să nu uităm de măsură – asta ne salvează de toate exagerările și ne dă posibilitatea să rămânem lucizi”, concluzionează Georgeta Filitti.
În loc de post-scriptum: O ștafetă pentru generațiile viitoare
Dacă, după cum spune istoricul, „România a fost întotdeauna în Europa”, atunci viitorul nostru nu poate fi decât tot în această familie de națiuni. Însă, pentru a avea un cuvânt de spus și pentru a ne dezvolta armonios, avem nevoie să renaștem spiritul antreprenorial și voluntar pe care l-au avut familiile de antreprenori, regii României sau personalitățile politice de calibru din trecut.
Educația, „măsura” și responsabilitatea rămân cele trei repere esențiale pentru societatea românească. Numai astfel vom reuși să depășim blocajele care, din nefericire, au marcat prea des destinul acestei țări. Prin schimbare la nivel personal și colectiv, România se poate transforma într-un spațiu în care valorile autentice să învingă impostura, unde modernizarea să fie în armonie cu conservarea patrimoniului, iar inițiativa privată să meargă mână în mână cu solidaritatea socială.
Foto: Agerpres
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.