FacebookTwitterLinkedIn

Primark, retailerul internațional de modă, a anunțat planurile de a deschide un nou magazin în orașul Iași, în urma unui acord semnat cu IULIUS. Magazinul va fi prima locație Primark în partea de nord-est a țării și se va deschide în 2026.

Această extindere face parte din strategia Primark de consolidare a prezenței sale în regiunile cheie ale României, prin investiții semnificative ce includ deschiderea a trei noi magazine până la finalul anului 2026.

Noul magazin va ocupa un total de 3.000 de metri pătrați de spațiu comercial împărțit pe două etaje.  

Astfel, Primark va deschide primul magazin din Cluj-Napoca în centrul comercial VIVO! în cursul acestui an, urmând ca locațiile din Electroputere Mall Craiova și Palas Iași să fie inaugurate în 2026.

„ (…) Această extindere reprezintă un pas important în angajamentul nostru de a aduce oferta unică Primark mai aproape de clienții noștri din diferite regiuni ale României. Așteptăm cu nerăbdare să devenim parte din comunitatea locală și să oferim o experiență de cumpărături excepțională”, a precizat Maciej Podwojski, Director ECE, Primark.

Primark este un retailer internațional de modă care are peste 80.000 de angajați în 17 țări din Europa și SUA. Fondată în Irlanda în 1969 sub brandul Penneys, Primark are în prezent peste 450 de magazine la nivel global.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.