România urmează să încaseze în perioada următoare 2,6 miliarde de euro din fondurile Politicii de Coeziune, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, în urma unor discuții purtate la Bruxelles, transmite Agerpres.
Potrivit acestuia, Comisia Europeană a primit recent din partea autorităților române o cerere de plată în valoare de 2,1 miliarde de euro, iar o a doua aplicație, de 500 milioane de euro, va fi transmisă în scurt timp.
„Discuţii cheie la Bruxelles: 2,6 miliarde euro din Politica de Coeziune vor intra în ţară în perioada următoare. După cum ştiţi, avem zilele acestea discuţii tehnice extrem de importante pe două fronturi: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Politica de Coeziune. Una dintre întâlniri a fost cu Sofia Alves, director DG Regio, şi echipa ei, care au apreciat ritmul susţinut al României din ultimele luni – atât în absorbţia fondurilor europene, cât şi în aplicarea reformelor asumate. Pentru Politica de Coeziune 2021-2027 lucrurile se mişcă deja în direcţia bună: am trimis recent spre analiză o aplicaţie de plată de 2,1 miliarde de euro, iar în scurt timp vom transmite o nouă cerere, în valoare de 500 milioane de euro”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
El a subliniat că a venit cu o serie de propuneri importante, pe care Comisia a fost de acord să le analizeze, pentru a adapta mai bine investiţiile europene la nevoile reale ale României. Propunerile vizează: alocări suplimentare pentru infrastructura de sănătate, în special pentru oncologie, cardiologie intervenţională şi sistemul naţional de transfuzii; un proiect-pilot de gestionare a deşeurilor în Bucureşti (sectoarele 1 şi 6), cu potenţial de replicare la nivelul întregii Capitale; extinderea finanţării pentru reţelele de apă şi canalizare din localităţile sub 2.000 de locuitori, în acord cu noile directive europene; proiecte-pilot în domeniul mediului, precum consolidarea falezei de la Eforie sau colectarea automată a deşeurilor la Bistriţa.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.