Prefab, unul dintre principalii producători de elemente prefabricate din beton din România, a înregistrat o pierdere de 4,2 milioane de lei în primul trimestru din 2025, comparativ cu un profit net de 86.236 lei în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Agerpres.
Cifra de afaceri a scăzut cu 20,44%, în principal din cauza reducerii volumelor comercializate. De asemenea, Prefab atrage atenția asupra blocajului prelungit din piața materialelor de construcții, cauzat de lipsa de lichiditate și întârzierile în decontarea lucrărilor din domeniul investițional public.
„Decontarea greoaie a lucrărilor, volumul redus al marilor proiecte de infrastructură și deficitul de forță de muncă calificată afectează direct sectorul prefabricatelor din beton”, subliniază reprezentanții companiei, care mai semnalează o absorbție insuficientă a fondurilor europene și o implementare lentă a PNRR.
Pe partea de bilanț, valoarea activelor imobilizate a scăzut ușor cu 0,13%, la 206,66 milioane lei, în timp ce activele circulante au crescut cu 9,44%, până la 28,77 milioane lei, ca urmare a majorării stocurilor. Datoriile totale ale companiei au crescut semnificativ, cu 27,56%, ajungând la 49,09 milioane lei, influențate de inflație și creșterea costurilor de aprovizionare și salarizare.
În primele trei luni ale anului, Prefab a realizat venituri totale de 18,97 milioane lei (92,62% față de aceeași perioadă din 2024) și cheltuieli de 23,17 milioane lei (113,96% față de T1 2024).
Prefab este listată la Categoria I a Bursei de Valori București din 5 iulie 2010 și oferă o gamă variată de produse din beton pentru construcții rezidențiale, industriale, agrozootehnice și de infrastructură.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.