Bitget a trecut printr-o perioadă de creștere accelerată în ultimii ani, extinzându-și baza de utilizatori de la 20 de milioane la peste 100 de milioane, reprezentând o creștere de 400%.
Volumul zilnic de tranzacționare s-a dublat, de asemenea, de la 10 miliarde de dolari la 20 de miliarde de dolari, potrivit datelor companiei.
”În următorii trei ani, ne vom concentra pe trei direcții principale: îmbunătățirea serviciilor VIP instituționale, extinderea ecosistemului BGB PayFi și consolidarea securității și conformității pe întreaga platformă. Strategia noastră are la bază expansiunea globală, inovația continuă și dezvoltarea de soluții centrate pe utilizator, care să răspundă nevoilor reale ale pieței. Nu ne dorim doar să creștem. Prin menținerea unui echilibru între progresul tehnologic și conformitatea cu reglementările, ne propunem să redefinim modul în care oamenii tranzacționează criptomonede”, afirmă Gracy Chen, CEO Bitget, pentru Forbes România.
Strategia companiei pentru viitor include vizarea piețelor emergente, unde adoptarea criptomonedelor este în continuă creștere, iar nevoia de soluții financiare alternative crește. ”Acordăm o atenție deosebită Americii Latine, Europei Centrale și de Est, precum și anumitor piețe din Asia de Sud-Est și Africa.”
Una dintre cele mai mari provocări în extinderea globală este adaptarea la un mediu legislativ extrem de fragmentat, în contextul în care fiecare țară are propriile reguli și legislație privind activele digitale, iar ritmul în care acestea evoluează diferă semnificativ de la o regiune la alta.
O altă provocare importantă, remarcă CEO-ul companiei, este construirea încrederii în piețele în care adoptarea criptomonedelor se află încă într-un stadiu incipient. Educația joacă un rol esențial în acest proces.
În plus, menținerea unui echilibru între inovație și conformitate este una dintre cele mai sensibile provocări într-un sector atât de dinamic. ”La Bitget, abordăm această provocare printr-o strategie duală. Nu privim conformitatea ca pe un obstacol, ci ca pe o fundație necesară pentru dezvoltarea sustenabilă a industriei. Suntem, de asemenea, într-un dialog activ cu autoritățile de reglementare locale și sprijinim inițiativele care urmăresc crearea unui cadru clar și echitabil pentru toți participanții din industrie.”
În viitor, inteligența artificială va avea un rol esențial în viitorul platformelor de tranzacționare, ca și în alte domenii unde se regăsește în plină expansiune. ”Deja observăm cum AI influențează analiza pieței, automatizarea strategiilor de tranzacționare și personalizarea experienței utilizatorilor. La Bitget, am implementat deja roboți de tranzacționare alimentați de AI, care automatizează tranzacțiile cu criptomonede și oferă acces facil la strategii de tranzacționare mai complexe. Inteligența artificială nu va înlocui oamenii în procesul de tranzacționare, ci va deveni un asistent strategic extrem de valoros, capabil să simplifice, să accelereze și să securizeze acest proces”, completează Chen.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.