Președintele rus Vladimir Putin a propus luni, pentru prima dată de la începutul războiului, negocieri bilaterale cu Ucraina, în timp ce omologul său ucrainean, Volodimir Zelenskyi, a transmis că Ucraina este pregătită să discute o încetare a atacurilor asupra civililor, potrivit Reuters.
Deși Zelenskyi nu a răspuns direct ofertei lui Putin, în recentul său discurs video a afirmat că Ucraina este „gata pentru orice conversație” care vizează un armistițiu ce ar opri atacurile asupra populației civile.
Cei doi lideri se află sub presiunea Statelor Unite, care au amenințat că vor renunța la eforturile de mediere a păcii dacă nu apare un progres clar în curând.
Atât Rusia, cât și Ucraina s-au declarat deschise unor noi încetări ale focului, după un armistițiu de Paște de 30 de ore anunțat în weekend unilateral de Moscova. Ambele părți s-au acuzat reciproc de încălcarea acestuia.
Zelenskyi a anunțat că Ucraina va participa miercuri la noi discuții la Londra alături de SUA și state europene – o continuare a întâlnirii de la Paris de săptămâna trecută, unde s-au explorat modalități de a încheia conflictul.
Putin, într-un interviu pentru televiziunea rusă de stat, a declarat că luptele s-au reluat după armistițiul pascal și că Moscova este deschisă oricărei inițiative de pace, așteptând aceeași deschidere din partea Kievului.
Zelenskyi a reiterat că Ucraina își menține propunerea de a înceta atacurile asupra civililor și așteaptă un răspuns clar de la Moscova.
A precizat că discuțiile de la Londra vor avea ca obiectiv principal un armistițiu necondiționat, un posibil punct de plecare pentru un acord mai amplu de pace.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.