Elisabeta Moraru a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a urmat două programe de masterat, unul la Universitatea din București și celălalt la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București (SNSPA). Are o experiență de aproape 20 de ani în domeniul vânzărilor și marketingului, dezvoltării de afaceri și trainingului. A obținut un doctorat în Sociologie la Universitatea din București, iar în 2017 a absolvit Google Business Academy din cadrul Duke University.
Cu o carieră de peste un deceniu la Google România, Elisabeta Moraru a preluat funcția de Country Director în noiembrie 2022.
Înainte de a se alătura echipei Google, ea a deținut poziții precum Business Partner Manager la Xerox, timp de un an, și European Union Grants Adviser Project Manager la Microsoft, între 2007 și 2011. Din luna octombrie 2024, Elisabeta Moraru face parte din Consiliul Director al Fundației Regale Margareta a României, fundație ce a fost creată în anul 1990, având ca membri fondatori pe regele Mihai I și pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei.
Iată clasamentul celor mai influente femei din România în 2025
„Ca lideri, trebuie să fim conștienți de responsabilitatea noastră de a oferi tinerelor generații nu doar oportunități, ci și modele de succes în care să se regăsească. Doar astfel putem construi o lume mai diversă și mai echitabilă”, subliniază CEO-ul Google România.
În toate proiectele pe care Google le-a dezvoltat în ultimii ani, a pus accentul pe competențele digitale.
„Lucrăm cu o serie de parteneri pentru competențe în zona AI. Avem parteneriat cu Institutul Național de Administrație, și, astfel, în doar două sesiuni, 1.500 de funcționari publici au învățat și au colaborat pe zona de inteligență artificială și pe zona de cyber security. Cu colegii de la TechHub avem o serie de cursuri pentru adolescenți, pentru a înțelege AI-ul în sensul utilizării pozitive și pentru un viitor mai bun. Cu colegii de la Digital Nation avem o colaborare, prin crearea unui mentor AI, care să transforme procesul de învățare într-un proces de joacă, într-un proces de motivare, de a păstra ritmul, pentru că fiecare copil are un ritm diferit de învățare. Și mai am foarte multe exemple, pentru că sunt atât de multe oportunități pe care le vedem și în care vrem să fim parteneri de nădejde”, declara Elisabeta Moraru.
În anul 2023, cifra de afaceri a Google Bucharest SRL a fost de 293,69 milioane de lei, în creștere față de anul precedent cu 22,65%.