În anii ’70, un tânăr jurnalist american ajungea pentru prima dată în București, fiind unul dintre puținii occidentali interesați de una dintre cele mai întunecate zone din Europa.
Ceea ce a urmat a fost o obsesie de o viață a americanului pentru Războiul Rece, iar Robert D. Kaplan a fost considerat de multe publicații internaționale drept unul dintre cei mai influenţi analişti de politică externă de după Al Doilea Război Mondial, alături de Francis Fukuyama, Paul Kennedy şi Samuel Huntington.
La începutul acestui an, Kaplan a lansat cea mai recentă carte a sa, cu un titlu foarte expresiv pentru epoca de instabilitate continuă pe care pare că o trăim: Waste Land: A World in Permanent Crisis. Nu mai vorbim despre crize izolate, consideră Robert Kaplan, ci despre un haos global perpetuu, alimentat de conflictele dintre marile puteri, fragilitatea și dezechilibrele economice, schimbările climatice și prăbușirea ordinii democratice. Problema nu este doar că lumea se află în criză, ci că această criză a devenit noua normalitate.
Dacă privim în jur, argumentele americanului par evidente. Pandemia a arătat cât de vulnerabile sunt lanțurile globale de aprovizionare. Ulterior, nici nu s-a terminat bine pandemia, iar războiul din Ucraina a demonstrat cât de instabilă este ordinea internațională. În prezent, inteligența artificială transformă economiile, iar schimbările climatice împing populații întregi spre migrație.
Putem fi de acord sau nu cu concluziile și viziunile (foarte) pesimiste ale lui Kaplan, dar un lucru este clar: sunt multe forțe care mențin lumea într-o stare de dezechilibru permanent.
În primul rând, prăbușirea democrațiilor occidentale, care, în loc să fie un bastion al stabilității, au devenit tot mai polarizate și incapabile, iar radicalizarea discursului public și populismul au slăbit încrederea cetățenilor în instituții.
Apoi rivalitățile geopolitice dintre state precum SUA, China, Rusia și Uniunea Europeană sunt tot mai ridicate. Ordinea mondială de după Războiul Rece se dezintegrează, iar marile puteri sunt mult mai preocupate de interesele lor decât de stabilitatea globală.
În plus, globalizarea a creat interdependențe economice fragile și o vulnerabilitate economică ridicată. O criză financiară într-o parte a lumii poate declanșa un efect de domino, afectând state aflate la mii de kilometri distanță.
Nu în ultimul rând, schimbările climatice și migrația schimbă harta lumii, pentru că milioane de oameni sunt forțați să-și părăsească țările din cauza războaielor, secetei sau dezastrelor naturale. Iar această migrație pune presiune pe economii, politică și societăți, alimentând tensiuni și instabilitate. Imaginați-vă că dacă în anul 2000 populația Africii și a cea a Europei erau comparabile, în anul 2100 se estimează că vor fi șapte africani pentru fiecare european.
Dacă aceste tendințe se mențin, viitorul nu arată deloc promițător. Însă, așa cum sugerează Kaplan, tocmai în astfel de perioade apar și oportunități pentru statele care știu să se adapteze și să acționeze inteligent.
Într-un astfel de context, România nu are luxul de a fi un simplu spectator. Nu o să reiau aici lista potențialelor avantaje ale României – de la resurse naturale și forța de muncă (încă) bine pregătită la poziția geostrategică importantă – și nici a vulnerabilităților. Întrebarea esențială este: Știm ce trebuie să facem pentru a nu deveni doar o victimă a acestei lumi haotice? Și, mai ales, suntem dispuși să facem ceea ce trebuie, chiar și în ultimul ceas? Momentul pentru a acționa pare că deja a trecut!