FacebookTwitterLinkedIn

Uniunea Europeană a importat cu 18% mai multe gaze din Rusia în 2024, comparativ cu anul precedent, în ciuda obiectivului de a elimina complet importurile energetice rusești până în 2027, arată un raport publicat de think tank-ul Ember, citat de Agerpres.

Italia, Cehia și Franța se numără printre statele care și-au crescut achizițiile de gaze din Rusia, în contextul unei cereri constante și a dificultăților în diversificarea surselor de aprovizionare.

Prețul gazelor în UE a crescut cu aproape 60% anul trecut, iar specialiștii Ember estimează că tendința de creștere a importurilor va continua și în 2025, chiar dacă cererea nu va înregistra o majorare semnificativă.

„Este scandalos că UE încă importă gaze din Rusia. În loc să investească în regenerabile și măsuri de eficiență energetică, statele membre alocă fonduri pentru capacități GNL scumpe, care nici măcar nu sunt utilizate la maximum”, a declarat analistul Ember, Pawel Czyzak.

Comisia Europeană urmează să publice în curând o foaie de parcurs pentru eliminarea dependenței energetice de Rusia. În prezent, Norvegia și Statele Unite sunt cei mai mari furnizori de gaze ai Uniunii Europene.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.