FacebookTwitterLinkedIn

Primul spital nou din România realizat la Bistrița prin fonduri PNRR, se apropie de finalizarea construcției, anunță Alexandru Rogobete, președintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților.

„Dintre toate proiectele începute, acesta este cel mai avansat și va fi primul spital nou care va fi dat în folosință anul acesta, finanțat prin PNRR”, a declarat Rogobete.

Lucrările Spitalului Clinic de Urgență din Bistrița sunt executate de asocierea formată din companiile Dimex 2000 Company, Hidro Salt B 92, Consola Grup Construct, Mansart Corporate și Cubicon Invest, iar valoarea investiției ajunge la 100 de milioane de euro.

Lucrările la structura spitalului au demarat în luna septembrie a anului 2023, iar punerea în funcțiune a noului corp este așteptată în prima parte a anului curent.

Noua aripă va avea o suprafață totală de 14.450 mp și va fi conectată de clădirea principala printr-o pasarelă suspendată. Clădirea va include secții dedicate principalelor discipline medicale, iar blocul operator va fi extins cu patru noi săli de operație.

În paralel cu ridicarea noului corp al spitalului a început și reabilitarea clădirii principale, un proiect de 28 de milioane de euro. 

În tot acest timp, activitatea în secțiile spitalului nu a fost sistată. 

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.