FacebookTwitterLinkedIn

Compania de consultanță și intermediere financiară SVN Credit Romania a intermediat finanțări în valoare de 232 de milioane de euro în 2024, în creștere cu 152% comparativ cu rezultatul înregistrat în anul anterior.

Unul dintre factorii principali care au dus la înregistrarea acestei creșteri a fost reprezentat de extinderea companiei la nivel național, în 2024 fiind deschise opt noi birouri regionale, astfel încât SVN Credit a ajuns astăzi la o rețea de 18 birouri la nivel național.

Valoarea medie a unei finanțări ipotecare intermediate în 2024 de către companie a fost de 90.000 de euro, similară cu rezultatul înregistrat în anul anterior.

„Pentru 2025 ne-am propus să creștem volumul de finanțări acordate cu cel puțin 50%, urmând să deschidem minimum patru-cinci birouri noi la nivel regional, pentru a acoperi cât mai bine piața de creditare din România”, afirmă Cătălin Marin, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions.

Compania a oferit consultanță pentru finanțări corporate și pentru IMM-uri în valoare de 15 milioane de euro și și-a extins activitatea în 2024 și pe segmentul de asigurări destinate imobilelor. 

„2025 va fi un an foarte bun pentru piața ipotecară din România. Estimăm că cererea pentru credite ipotecare și alte tipuri de finanțări va înregistra o creștere mai pronunțată, în special din a doua jumătate a anului, pe măsură ce concurența din sectorul bancar se va înteți pentru dobândirea unei cote de piață cât mai semnificative”, a adăugat Alexandru Apostol, managing partner în cadrul SVN Romania | Credit & Financial Solutions.

În 2024 au fost acordate în total la nivel național credite ipotecare în valoare de 9,2 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Naționale a României, în creștere cu 42% comparativ cu anul 2023, acestea incluzând însă și refinanțările, conversiile, transferurile și restructurările. Numărul caselor și apartamentelor vândute în 2024 la nivel național a crescut cu 6,6% comparativ cu 2023, potrivit statisticilor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.