FacebookTwitterLinkedIn

Telerenta, singura platformă de închiriere de echipamente electronice din Europa de Sud-Est, a încheiat anul 2024 cu peste 10.000 de dispozitive închiriate, marcând o creștere de peste trei ori față de anul precedent. 

Expansiunea pe piața din Polonia, dezvoltarea rețelei de automate RentBox și introducerea unor noi categorii de produse au contribuit la această evoluție pozitivă, susțin reprezentanții companiei.

„În 2024, ne-am consolidat poziția pe piață și am demonstrat că modelul de închiriere a echipamentelor electronice este viabil și tot mai căutat de consumatori. Flexibilitatea și lipsa angajamentelor financiare pe termen lung devin criterii esențiale în luarea deciziilor, iar închirierea oferă exact acest avantaj – acces imediat la tehnologie, fără blocarea unor sume mari de bani. Creșterea puternică a numărului de clienți și a veniturilor ne confirmă direcția, iar în 2025 ne propunem să accelerăm dezvoltarea, atât pe plan local, cât și internațional”, spune Ionuț Farcaș, Global Expansion Director la Telerenta, menționând că poartă deja discuții cu potențiali investitori interesați să susțină extinderea companiei, cu obiectivul de a valorifica pe deplin oportunitățile pieței și de a scala acest model de business la nivel internațional.

2024 a marcat începutul expansiunii internaționale pentru Telerenta, unul dintre obiectivele importante în strategia de dezvoltare fiind continuarea acestei direcții și în 2025. Compania explorează noi piețe și dezvoltă strategii pentru a replica succesul modelului său de business în alte țări cu potențial ridicat pentru închirierea de electronice.

Prima piață aleasă a fost cea din Polonia, unde Telerenta a depășit deja pragul de 1.000 de dispozitive închiriate până la finalul anului 2024. Modelul de business s-a adaptat rapid cererii locale, iar consumatorii au fost receptivi la alternativele flexibile de acces la tehnologie.

„Rezultatele din Polonia au arătat că modelul nostru de business funcționează eficient pe piețele unde consumatorii sunt familiarizați cu alternative flexibile de utilizare a tehnologiei. Pe baza acestor date, vom continua să investim în dezvoltarea internațională și să optimizăm serviciile pentru a simplifica procesul de închiriere și a crește accesibilitatea”, explică Ionuț Farcaș.

În plus, rețeaua RentBox a devenit un element central în strategia Telerenta, facilitând accesul rapid la dispozitivele închiriate. În prezent, 25% dintre comenzile din România sunt ridicate din cele 48 de automate RentBox, amplasate în 26 de orașe. Investițiile pentru această infrastructură au depășit 1 milion de euro, iar pentru 2025, compania vizează extinderea rețelei în zone cu trafic ridicat.

În paralel, Telerenta optimizează modelul de pricing. Noua strategie permite personalizarea ofertelor în funcție de profilul clientului și tipul de dispozitiv închiriat, ceea ce face ca accesul la tehnologie să fie mai ușor și mai flexibil.

Pe lângă consolidarea pe segmentul B2C, Telerenta va continua să dezvolte zona corporate. În 2024, închirierile către companii au ajuns să reprezinte 10% din veniturile totale, iar cererea este în creștere. Acest segment va beneficia de soluții optimizate pentru echipamente IT, care să răspundă mai bine nevoilor de flexibilitate și eficiență financiară ale firmelor.

În ceea ce privește categoriile de produse, cele mai solicitate au fost telefoanele mobile și televizoarele, cu o durată medie a contractelor de 24 de luni. Prețul mediu lunar pentru un dispozitiv este de 40-50 de euro, iar serviciile incluse – cum ar fi livrarea gratuită, protecția SafeRent și opțiunea de achiziție – rămân elemente esențiale pentru clienți.

În prezent, Telerenta are listate peste 350 de produse și a investit aproximativ 10 milioane de euro în stocuri și infrastructură. 

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.