Ahold Delhaize anunță că, începând de la 1 iulie 2025, Mihai Spulber, în prezent SVP Operațiuni și Supply Chain în cadrul Mega Image, va prelua funcția de CEO al Profi România.
Acest anunț vine ca urmare a deciziei lui Gaetan Pacton, CEO actual al Profi, de a părăsi compania. Recent, Ahold Delhaize a finalizat achiziția Profi, Profi fiind cel de-al șaptesprezecelea brand din portofoliul internațional Ahold Delhaize (Europa, Statele Unite ale Americii și Indonezia).
„Profi are un potențial extraordinar, iar împreună cu echipa actuală ne vom concentra pe consolidarea succesului companiei. Îi mulțumesc lui Gaetan pentru contribuția sa remarcabilă și pentru sprijinul oferit în această tranziție. Aștept cu nerăbdare să cunosc echipa Profi și să continuăm împreună povestea de succes atât de apreciată de clienți, colaboratori, angajați și parteneri”, declară Mihai Spulber.
În ceea ce-l privește pe Gaetan Pacton, acesta a mărturisit că în următoarele șase luni va asigura continuitatea afacerii și va rămâne responsabil pentru conducerea Profi.
„După 13 ani petrecuți la Profi, am luat decizia de a mă retrage, plecând cu un profund sentiment de recunoștință și mândrie pentru tot ceea ce am realizat împreună. Povestea Profi a însemnat ambiție, reziliență și transformare, iar succesul companiei este rezultatul direct al muncii asidue și dedicării fiecăruia dintre colegii mei. Sunt încrezător că sub conducerea lui Mihai Spulber, Profi va continua să crească și să descopere noi oportunități în cadrul grupului Ahold Delhaize, deschizând calea pentru un viitor și mai interesant”, a concluzionat Gaetan Pacton.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.