Salariul minim în Bulgaria va crește la 1.077 leva (550 euro) începând cu 1 ianuarie 2025, conform unui decret guvernamental, în ciuda lipsei unui buget aprobat pentru anul viitor, potrivit Agerpres. Aceasta reprezintă o majorare de 15,4% față de nivelul actual de 933 leva.
Această creștere continuă tendința ascendentă a salariului minim din ultimii ani, care a fost de 650 leva în 2021, 710 leva în 2022, 780 leva în 2023 și 933 leva în 2024.
Reprezentanții sindicatelor au salutat măsura, subliniind că aceasta sprijină angajații afectați de inflația ridicată din ultimii ani. Luboslav Kostov, economist șef la Confederația Sindicatelor din Bulgaria, a declarat că majorarea ar putea îmbunătăți puterea de cumpărare a angajaților, mai ales în contextul unei inflații mai scăzute.
Pe de altă parte, organizațiile patronale și reprezentanții mediului de afaceri au exprimat preocupări legate de impactul economic al creșterii salariului minim. Dobrin Ivanov, liderul Asociației Capitalului Industrial, a avertizat că măsura ar putea reduce echitatea salarială și investițiile, mărind povara fiscală asupra companiilor.
În unele cazuri, majorarea salariului minim ar putea determina concedieri sau o creștere a economiei subterane, au mai spus economiștii.
Conform Băncii Naționale a Bulgariei (BNB), rata anuală a inflației a crescut la 2,10% în noiembrie, iar inflația ar putea înregistra o creștere moderată la începutul anului 2025. Politicile economice din ultimii ani, inclusiv creșterea salariului minim și sprijinirea plăților sociale, au contribuit la stimularea consumului gospodăriilor, însă au avut și un efect asupra inflației, în special în sectorul serviciilor.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.