FacebookTwitterLinkedIn

OMV Petrom a semnat un acord istoric cu DRI, subsidiara Grupului DTEK din Ucraina, pentru achiziția directă de energie electrică din surse fotovoltaice, marcând cel mai mare contract de acest tip din România, potrivit Agerpres.

Acordul, care vizează trei proiecte solare din portofoliul DRI, se va desfășura pe o durată de 8,5 ani și va asigura livrarea a 100 GWh de energie verde anual, la un preț fix.

Livrările de energie vor începe în ianuarie 2026 și vor implica: Centralele fotovoltaice Glodeni I și Glodeni II (113 MWp capacitate combinată), din care OMV Petrom va achiziționa 62% din producție, și parcul fotovoltaic Văcărești (126 MWp), de unde OMV Petrom va achiziționa 50% din energie începând cu ianuarie 2027, după finalizarea construcției, programată să înceapă în 2025.

„Acest acord reprezintă un pas semnificativ în accelerarea tranziției energetice a României și în realizarea obiectivelor noastre strategice. Energia curată este o alternativă competitivă, iar acest parteneriat contribuie direct la o economie mai sustenabilă,” a declarat John Stuart, directorul general al DRI.

Acordul sprijină strategia OMV Petrom de a adopta surse de energie regenerabilă și susține dezvoltarea proiectelor DRI, care își propune să atingă o capacitate de 1 GW de energie regenerabilă în România până în 2030.

Energia produsă în afara acestui acord va fi tranzacționată pe piață de subsidiara DTEK, D.Trading.

DRI deține un portofoliu de 299 MW în România, inclusiv primul parc eolian construit în ultimul deceniu. Pe plan regional, compania are un portofoliu total de 1,3 GW și un obiectiv ambițios de 5 GW până în 2030.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.