Acționarii One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, au aprobat plata primei tranșe a dividendelor pentru 2024, în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, din 10 octombrie 2024.
Pe lângă plata primei tranșe a dividendelor pentru acest an, au fost aprobate situațiile financiare auditate pentru primele șase luni ale anului 2024, consolidarea acțiunilor companiei, un nou program de răscumpărare a acțiunilor și ratificarea diferitelor facilități de credit pentru dezvoltările în curs. Cvorumul pentru ambele adunări a fost de peste 79%.
„În numele consiliului de administrație, le transmit mulțumirile mele acționarilor noștri pentru încrederea lor continuă și implicarea activă în această Adunare Generală. Hotărârile pe care le-am aprobat astăzi sunt esențiale pentru viitorul One United Properties. De la menținerea politicii noastre de distribuire semestrială a dividendelor la implementarea unui program de răscumpărare a acțiunilor și consolidarea prețului acțiunilor, continuăm implementarea strategiei noastre de a genera valoare sustenabilă pentru acționarii noștri. De la IPO-ul nostru de acum trei ani, ne-am triplat cifra de afaceri, am atras capital în valoare de 170 de milioane de euro și ne-am consolidat poziția de lider pe piața imobiliară din România. Măsurile aprobate astăzi pun bazele următoarei noastre etape de creștere, aliniate cu strategia noastră ONE 2030, care ne va ghida în anii următori”, a declarat Claudio Cisullo, președintele Consiliului de Administrație al One United Properties.
În cadrul AGA, acționarii au aprobat plata unui dividend în valoare de 38,3 milioane de lei, 0,01 lei per acțiune, care va fi plătit pe 11 noiembrie 2024 acționarilor care dețin acțiuni ONE la data de înregistrare de 30 octombrie 2024. One United Properties aplică o politică de dividende semestrială, prima tranșă fiind aprobată în toamnă, în baza rezultatelor semestriale auditate, a doua tranșă fiind aprobată în Adunarea Generală anuală din luna aprilie, odată cu raportul anual auditat.
În Adunarea Generală Extraordinară, acționarii au aprobat consolidarea acțiunilor în raport de 50:1, ceea ce înseamnă că pentru fiecare 50 de acțiuni existente, acționarii vor primi 1 acțiune ONE nouă. Prin urmare, valoarea nominală a unei acțiuni va crește de la 0,2 lei la 10 lei, prețul acțiunilor fiind ajustat corespunzător. Capitalizarea de piață totală a companiei va rămâne neschimbată. Această consolidare vizează îmbunătățirea dinamicii de tranzacționare prin reducerea numărului de acțiuni în circulație și scăderea volatilității. Consolidarea nu va afecta valoarea totală a participațiilor acționarilor, cu excepția ajustărilor minore datorate fracțiilor de acțiuni, care vor fi compensate în numerar. Prețul de compensare, calculat în baza prețului mediu ajustat de tranzacționare al acțiunilor neconsolidate din ultimele 12 luni și înmulțit cu 50, a fost stabilit la 46,225 lei per acțiune consolidată, în conformitate cu legislația aplicabilă.
Data de înregistrare pentru consolidarea acțiunilor este 11 decembrie 2024. Aceasta înseamnă că acționarii care achiziționează acțiuni ONE până la 9 decembrie 2024 vor avea dreptul să beneficieze de consolidare, care se va reflecta automat în conturile lor pe 12 decembrie 2024. Nu este necesară nicio acțiune din partea acționarilor.
În plus, acționarii au aprobat un program de răscumpărare a acțiunilor cu o valoare de până la 20 de milioane de lei. Acțiunile vor fi răscumpărate din piață în conformitate cu legislația în vigoare la prețuri care nu vor fi mai mici decât valoarea nominală de 0,2 lei per acțiune și nici mai mari de 1,5 lei per acțiune. În urma consolidării acțiunilor, aceste limite vor fi ajustate la 10 lei și, respectiv, 75 de lei.
“Am trecut deja de 12 mii de acționari, din care, anul acesta, de la începutul anului sau mai degrabă de la ABB (plasament privat), sunt în jur de 3.000 și aproape 2.000 sunt doar în ultimele trei luni. Sunt o serie de acționari noi, nume foarte bune, care au luat pachete mai mici sau mai mari în companie și vedem o bază mult mai mare de acționari care au pachete individuale mai mari de acțiuni. Am văzut niște nume foarte bune și locale, și internaționale, bănci și fonduri. Adică, structura arată clar mult, mult mai bine decât la începutul anului. Sunt 2.000 de acționari noi care au intrat și au crezut în companie și cred în companie. Sunt și câțiva, foarte puțini, care au decis să-și vândă accelerat din deținerile care le-au avut, în piață, afectând direct prețul de piață. O acțiune care e greu de explicat logic”, a spus Victor Căpitanu, co-CEO și co-fondator One.
În total, One a atras de pe piața de capital românească 170 de milioane de euro, de la listare.
În aprilie, patru acţionari semnificativi ai One United Properties au vândut 234 milioane de acţiuni ale companiei către investitori instituţionali locali şi internaţionali. Titlurile au fost vândute de un grup de acţionari format din OA Liviu Holding Invest şi Vinci Ver Holding (vehiculele de investiţii ale fondatorilor Andrei Diaconescu şi Victor Căpitanu), CC Trust AG (Claudio Cisullo) şi Altius SA. Ei au spus că vor participa la viitoarea majorare de capital (încheiată recent, în care compania a atras 68,3 milioane de euro).
Claudio Cisullo a spus că prețul acțiunilor din prezent nu reflectă, nici pe departe, valoarea de piață corectă a One United Properties (ONE).
“Avem o poziție foarte solidă de cash, ne uităm la asta foarte atent, de obicei este peste 100 de milioane de euro. Dacă ne uităm la indicatorul loan to value, datoria noastră este la 30% – un nivel foarte, foarte solid. Nu știu nici un dezvoltator, comparabil cu noi ca dimensiune, din Europa care să fie sub 50%. Asta contează. Dar acești indicatori nu se reflectă în prețul acțiunii. Prețul acțiunilor din piață nu reflectă realitatea sănătății companiei și credem că e o situație temporară”, a spus președintele companiei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.