FacebookTwitterLinkedIn

Înscrierea tranzacțiilor într-o carte funciară provizorie și monitorizarea banilor achitați în avans la cumpărarea unui imobil sunt soluțiile propuse de compania One United Properties, pentru protecția cumpărătorilor.

Proiectul legislativ care prevede plata unui avans de maximum 10% la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare a unui imobil a fost dezbătut la Senat. Principalele modificări prevăd ca la încheierea promisiunii de vânzare, dezvoltatorul să poată solicita un avans de maximum 10% din preţul total al imobilului supus tranzacţiei. ⁠⁠Avansul poate fi mai mare, dar nu mai mult de 40% din preţul total al imobilului, în situaţia în care dezvoltatorul are încheiată o poliţă de asigurare. Sumele plătite cu titlu de avans vor fi achitate într-un cont special al firmei, dedicat imobilului respectiv, şi pot fi cheltuite de dezvoltator numai în scopul dezvoltării respectivului proiect.

Andrei Diaconescu, co-CEO One United Properties spune că vânzarea aceluiași apartament de mai multe ori poate fi împiedicată prin două soluții. „Ceea ce se întâmplă în cazul Nordis, chiar dacă este o tragedie pentru o serie de clienți, nu este un fenomen de o mare amploare. Este rău pentru oamenii care, probabil, vor pierde bani acolo, dar ca procent din piața locală este relativ mic. Un eveniment relativ mic poate genera o schimbare legislativă mare, care să prevină astfel de situații”, spune Andrei Diaconescu.

Cele două soluții sunt: înscrierea tranzacțiilor într-o carte funciară provizorie, metodă aplicată deja în alte țări și monitorizarea banilor achitați în avans.

“Dacă, la autorizare, un apartament care nu este încă finalizat este înscris într-o carte funciară provizorie, vânzarea de mai multe ori nu s-ar mai putea întâmpla. Din moment ce tranzacția este și ea înscrisă în cartea funciară provizorie, acel apartament nu va mai putea fi vândut de două ori. Este o soluție simplă de implementat. Sunt alte țări care aplică această metodă și funcționează”, a declarat Andrei Diaconescu.

Monitorizarea de către bancă a banilor achitați în avans are rolul de a urmări dacă banii sunt folosiți pentru altceva decât pentru investiția în construcția respectivă, iar băncile dispun deja de acest instrument, după cum spune Andrei Diaconescu.

„În momentul de față, dacă un proiect este finanțat, băncile au un serviciu de monitorizare care angajează evaluatori, ingineri și așa mai departe, și prin care începe să facă plăți către furnizori. Serviciul poate fi extins de bănci chiar și pentru proiectele pe care nu le finanțează. Ca un serviciu bancar în care să existe un fond colector pentru clienții care plătesc în avans, iar banca să efectueze plățile direct către furnizori.  Astfel, niciun dezvoltator nu va mai putea folosi banii de avans pentru altceva decât pentru dezvoltarea proiectului”, a mai explicat Andrei Diaconescu.

Limitarea avansului poate genera o perturbare a pieței. Vor putea construi mai puțini dezvoltatori și va fi o presiune pe preț, este de părere Andrei Diaconescu.

Intenția de a vinde două clădiri de birouri din por­tofoliu

One United Properties testează piaţa pen­tru a vinde două clădiri de birouri din por­tofoliul său – One Tower, pri­ma mare clădire office con­struită de compania fondată de Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, şi One Victoriei.

One United şi-ar dori să vândă One Tower la un randament de circa şase procente. One Tower are o suprafaţă închiriabilă de 24.000 mp iar One Victo­riei Plaza, achiziţionată în 2022, are 12.000 mp. Ambele clădiri sunt închiriate inte­gral.

La 31 iunie 2024 One Tower este evaluat de One United, potrivit raportului semestrial al companiei, la aproape 420 mil. lei sau circa 84,4 mil. euro, în creştere de la 418,6 mil. lei la final de 2023. One Victoriei Plaza este evaluată la 138,527 mil. lei la 31 iunie 2024, sau 27,7 mil. euro.

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri consolidată de 699,4 milioane de lei, în scădere cu 17% fată de perioada similară a anului trecut, şi un profit net de 228,6 milioane de lei, în creştere cu 5%. Venitul net din proprietăţi rezidenţiale a crescut cu 7%, la 190,4 milioane de lei, ca urmare a recunoaşterii veniturilor din noile dezvoltări la care procesul de construcţie a demarat între 2022 şi S1 2024.

Veniturile din chirii, inclusiv veniturile din serviciile furnizate chiriaşilor, au crescut cu 19% faţă de anul precedent, la 75 de milioane de lei. Veniturile nete din chirii au înregistrat o creştere de 26% faţă de anul precedent, la 53 milioane lei.

„Creşterea combinată de 11% a profitabilităţii în cele două segmente principale ale noastre, până la 244 milioane de lei, subliniază puterea şi rezilienţa modelului nostru de afaceri, bazat pe diviziile rezidenţială şi de birouri performante. În ciuda provocărilor din industrie, angajamentul nostru de a oferi spaţii rezidenţiale şi de birouri de cea mai bună calitate rămâne strategia câştigătoare, ce ne permite să ne menţinem o stabilitate financiară puternică şi o perspectivă de viitor pozitivă”, declara Victor Căpitanu, co-CEO al One United Properties.

Veniturile din segmentul rezidenţial au ajuns în primul semestru al anului la 524  milioane lei, o scădere de 13% faţă de anul anterior.

Marja netă din vânzările rezidenţiale a crescut de la 29,5% în S1 2023 la 36,3% în S1 2024, reflectând impactul construcţiilor aflate în derulare.

În prima jumătate a anului 2024, One United Properties a închiriat şi pre-închiriat 8.100 de metri pătraţi de spaţii de birouri şi a semnat mai multe prelungiri de contracte care totalizează 6.770 de metri pătraţi.

„Cu 12 dezvoltări în plină desfăşurare, inclusiv proiectele de restaurare One Athénée şi One Gallery, munca noastră va avea un impact pozitiv pe termen lung asupra oraşului Bucureşti. Deşi piaţa prezintă provocări, amploarea operaţiunilor noastre este fără egal, iar noi suntem încrezători că rezultatele acestui efort imens se vor reflecta în performanţa noastră financiară din următoarele trimestre, pe măsură ce vom începe să livrăm clienţilor noştri alte noi unităţi rezidenţiale şi spaţii de birouri de înaltă calitate”, declara Andrei Diaconescu.

La finele lunii iunie, compania avea în dezvoltare 4.041 de unităţi rezidenţiale şi comerciale şi aproape 45.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri şi comerciale.  

Sumele care urmau să fie încasate în baza contractelor încheiate cu clienţii la data de 30 iunie 2024 totalizau 331 de milioane de euro în numerar suplimentar până în anul 2026.

One United Properties are 2,5 mld. lei capitalizare şi este deţinută în proporţii egale de 24,88% de Vinci Ver Holding şi OA Liviu Holding Invest, vehicule de investiţii ale fondatorilor Victor Căpitanu şi Andrei-Liviu Diaconescu. Acţiunile ONE se tranzacţionează în scădere cu 14,8% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacţii de 522 mil. lei, potrivit datelor BVB.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.